• fragment din cartea Din tainele Învățăturii Iubirii

Zamolxe  a adus pelasgilor vestitele Legi care îi poartă numele, Legi pe care le-a primit de la un mesager al Creatorului, prin revelație divină, undeva în munții noștri de astăzi, în jurul anului 1440 î.H. Moise a adus poporului evreu Legile pe care le-a primit, tot prin revelație divină, pe Muntele Sinai, undeva în jurul anului 1250 î.H.

Legile lui Zamolxe, în număr de 10 (decalogul zamolxian), au stat la baza spiritualității națiunii noastre și încă mai stau, împlinite fiind de Noua Lege, după cum știm.

După cum se cunoaște, Moise a coborât de pe Muntele Sinai și, într-o primă fază, a adus poporului său primele Tăblițe ale Legilor (în fapt, două lespezi de piatră pe care erau înscrise Legile). Însă, văzând gradul de decădere al poporului său, a spart cele două lespezi de piatră, a distrus practic primele Table ale Legilor, a urcat din nou în munte și a venit cu altele, care au alcătuit din acel moment vestita Lege a lui Moise sau Decalogul, cu cele 10 porunci ale sale. Mai puțin cunoscut este însă faptul că primele „table” ale Legilor conțineau aceleași Legi primite de Zamolxe cu aproximativ 250 de ani în urmă. Acela a fost momentul în care s-au despărțit apele spiritualității planetare cu toate consecințele ulterioare. 

În altă ordine de idei, vreau să atrag atenția asupra unui alt fenomen, care a produs și încă mai produce în zona spirituală românească, multă confuzie. Legile lui Zamolxe reprezintă un aspect spiritual de esență, pe când mult discutatele Legi Belagine sunt, în realitate, altceva. Ultimele sunt izvorâte din primele și sunt, de fapt, niște  coduri de bună purtare folosite de către preoții zamolxieni și, mai apoi, de către cei zalmoxieni, în educația discipolilor lor și a oamenilor din popor.

Legile lui Zamolxe nu au fost scrise niciodată. Codurile de bună purtare, deci Legile Belagine, au apărut însă, în unele cronici antice, și în formă scrisă. De ce nu au fost scrise Legile lui Zamolxe?

Dintr-un motiv foarte simplu. Inițierea practicată în Școala zamolxiană, încă de la începuturile ei, a fost una secretă, accesibilă doar celor „chemați”, celor care treceau anumite teste, extrem de severe, înainte de a intra în Școală. Prin urmare, Învățătura zamolxiană a fost dăruită discipolilor Școlii de către preoții zamolxieni, sub directa observare a Marelui Preot, exclusiv prin viu grai. Or, Legile lui Zamolxe au constituit fundamentul acestei Școli și, prin urmare, nu au existat niciodată în formă scrisă. Nu a existat niciodată nimic scris nici în Inițierea zamolxiană și nici în cea zalmoxiană. Iar celor care tot cer dovezi materiale despre existența Școlii zamolxiene, zalmoxiene, le spun doar atât: nu doresc să demonstrez nimănui acest aspect. Nu doresc, de fapt, să demonstrez nimic.

Afirmațiile pe care le fac, legate de zamolxianism și zalmoxianism, în general, sunt rodul unei munci, unei cercetări, unei analize spirituale, și nu numai, căreia m-am dedicat mulți ani. Sunt rodul unor experiențe trăite în munții noștri dragi. Cei care au „urechi” de auzit vor „auzi”, acum. Ceilalți, poate mai târziu. Oricum, adevărul va ieși în final la suprafață.

Adevărul despre tot și despre toate a fost, este și va fi întotdeauna în noi. Rămâne doar să vrem să-l căutăm, să-l accesăm.

Adevărurile de tip spiritual sunt revelate doar acelor oameni care fac eforturi inițiatice constante și consistente. Acest aspect este stabilit de Creator în Principiile de esență ale Învățăturii Iubirii, Învățătură care stă la baza Inițierii zamolxiene și a celei zalmoxiene.

Zamolxe și Zalmoxe au fost Mari Preoți Inițiați ai națiunii noastre. Titulatura de zei le-a fost atribuită tot de către cronicarii antici greci, datorită faptului că ei (Herodot, Platon, Strabon, Iordanes, etc.) trăiau      într-o tradiție spirituală politeistă, adică, poporul lor se închina zeilor. Drept pentru care, au considerat că și la traci, respectiv la geto-daci, situația nu poate fi decât identică. Aspect total fals. Strămoșii noștri au trăit întotdeauna într-o credință monoteistă. Zamolxe și Zalmoxe i-au învățat pe cei din vremea lor să se roage și să se închine numai în fața Celui Unic, Domnului Zeu, adică numai în fața Celui pe care noi, astăzi, Îl numim Dumnezeu.

Zamolxe a adus, așadar, civilizației pelasgilor vestitele sale Legi zamolxiene. Zalmoxe le-a consolidat și le-a dat o formă de înțelegere și de punere în practică superioară. Iisus, le-a „împlinit…”, adică le-a ridicat la un nivel superior de cunoaștere și de manifestare.

„Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” Atunci când a spus aceasta, Iisus S-a referit la vechea Lege a Lui Moise, Lege care guverna poporul lui Israel, dar și la Legile lui Zamolxe care au guvernat, din perspectiva spirituală, aceste meleaguri binecuvântate, începând cu anul 1440 î.H.

Aceasta ce înseamnă? Înseamnă că civilizația spirituală, religioasă, pelasgă, tracă, geto-dacică, a fost, în esență, una zamolxiană, începând cu anul 1440 î.H., apoi zalmoxiană, precreștină, începând aproximativ în anul 533 î.H. respectiv, creștină, începând cu anul 29 d.H. Așadar, zalmoxianismul a fost, în realitate, un mare curent spiritual precreștin. Este motivul principal pentru care, după venirea apostolului Andrei în Dacia, creștinismul a fost adoptat în mod normal și firesc, fără probleme, pe aceste meleaguri, principiile lui de esență, așa după cum am arătat, fiind bine-cunoscute geto-dacilor. Prin urmare, apostolul Andrei a avut o misiune ușoară în Dacia pe care a și dus-o, de altfel, la îndeplinire, fără prea mari probleme.

Religia zalmoxiană a geto – dacilor, chiar dacă unora nu le place, este cea în care își are rădăcina credința noastră, a celor de azi, credința creștină, cea adevărată și binecuvântată de Dumnezeu.

 Neamul nostru are cu siguranță o continuitate istorică, dar și spirituală. În ceea ce privește continuitatea spirituală, ea se prezintă, cu certitudine, astfel: zamolxianism – zalmoxianism – creștinism. Voi fi cât se poate de clar și concis în ceea ce privește acest subiect: zalmoxianismul este o continuare superioară a zamolxianismului, iar continuarea zalmoxianismului este, în mod cert, creștinismul de esență, inițiatic, propovăduit de Iisus. Iată, un adevăr uriaș! Iată, un adevăr care ne-ar putea elibera și uni în același timp.

 Cea mai mare dovadă a faptului că cele pe care le-am afirmat mai înainte sunt cât se poate de reale sunt preceptele inițiatice care au călăuzit zamolxianismul și zalmoxianismul. Iată și câteva dintre acestea: cunoașterea de sine, nemurirea, înfrățirea cu natura, vindecarea prin corelația trup-suflet-duh, cunoașterea și manifestarea virtuților divine, cunoașterea, manifestarea și propovăduirea Iubirii. Comparați-le cu cele promovate de Iisus, Fiul Omului, care alcătuiesc valorile de esență ale creștinismului, și trageți apoi concluziile de rigoare. Formele de manifestare ale zamolxianismului, zalmoxianismului și creștinismului sunt, într-adevăr, diferite, însă, principiile care au călăuzit în trecut zamolxianismul și zalmoxianismul sunt identice cu cele care au călăuzit și călăuzesc acum creștinismul.