Dacă îți este mai ușor să spui „te iert” decât „nu te voi ierta niciodată” atunci, cu siguranță, ești Viu.

Despre iertare s-a discutat intens în trecut, se discută și astăzi și se va mai discuta probabil multă vreme de acum încolo, până la întronarea plenară a Iubirii pe această Planetă a suferinței.

De la bun început, aș vrea să subliniez un lucru deosebit de important și anume că nu putem separa Iertarea de Iubire și asta pentru că nu există Iertare fără Iubire și nici Iubire fără Iertare.

O ființă nu poate avea capacitatea de a iubi dacă nu are capacitatea de a ierta și invers.

Iisus, Fiul Omului, ne-a dat trei sfaturi frățești și nu trei porunci, așa după cum greșit au fost interpretate de traducători.

Aceste trei sfaturi divine au fost:

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”  

„Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”

Primul sfat adică „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta” stabilește foarte clar raportul care trebuie să fie între noi și duhul nostru, scânteia de Dumnezeu din noi înșine, raportul care trebuie să fie între noi și Dumnezeul Cel Adevărat, Unicul Creator a tuturor celor văzute și nevăzute, Chintesența a tot și a toate.

Cel de-al doilea sfat („Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”), ne îndeamnă cât se poate de limpede să ne iubim pe noi înșine și să manifestăm această Iubire în egală măsură față de tot ce ne înconjoară, văzut sau nevăzut. Pentru că toate duhurile de tip mineral, vegetal, animal, uman, îngerești, divine, duhuri care există în Creație, sunt frații/surorile noastre. Ele, prin esență, reprezintă generic „aproapele” nostru.

Ținând cont de cele pe care le-am afirmat despre iertare mai înainte, dacă vom înlocui cuvântul „să iubești” al acestui sfat dumnezeiesc cu „să ierți” vom realiza imediat importanța covârșitoare a Iertări. Adică, iată ce ne-a transmis Iisus, Fiul Omului, din această perspectivă: Să ierți pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Așadar, iertarea de sine, ca și iubirea de sine, este fundamentală, este cea de la care este necesar să plecăm pentru a putea manifesta Iertarea respectiv Iubirea față de tot și de toate.

Cel de-al treilea sfat al lui Iisus, Fiul Omului, adică „Să vă iubiți unii pe alții; cum    v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții…” vine și încununează toate cele pe care vi le-am spus până acum. Practic, acest sfat divin ne arată Calea, Adevărul și Viața. Extrapolând acest sfat la Iertare, el ar suna așa:

„Să vă iertații unii pe alții; cum v-am iertat Eu, așa să vă iertați și voi unii pe alții.”

Ne-a iubit, ne-a iertat cumva Iisus Hristos condiționat?  Ne îndeamnă să ne iubim, să ne iertăm unii pe alții condiționat? În mod cert, nu. Din nicio Învățătură a Sa nu reiese așa ceva.

De acea, afirm cu toată siguranța și fermitatea de care dispun faptul că Dumnezeul Cel Adevărat, Unicul Creator al tuturor celor văzute și nevăzute, Chintesența a tot și a toate, ne Iubește și ne Iartă pe toți la fel de mult și mai ales… necondiționat.

Iertarea este o componentă de bază a Iubirii iar Dumnezeu are, după cum bine știm, potențe infinite de Iubire deci și de… Iertare.Îmi este foarte greu atunci să cred că Dumnezeu iartă doar condiționat.

Dacă noi, după cum clar ne spune Iisus, trebuie să ne iubim, deci să ne iertăm necondiționat, noi care cunoaștem și manifestăm Iubirea și Iertarea  atât de puțin, atunci cum poate Dumnezeu, care ne Iubește infinit, să ne Iubească și să ne ierte în mod condiționat?

Dacă aș accepta asta, ar trebui să accept faptul că Dumnezeu își încalcă în această direcție propria Lege, adică Legea Iubirii. Ori asta, este exclus.

Prin urmare, din aceste fraze din rugăciunea împărătească „Şi ne iartă nouă greșelile noastre, Precum şi noi iertăm greșiților noștri…”, dacă au fost traduse corect, nu putem, în niciun caz, trage concluzia că Dumnezeu ne iartă numai dacă şi noi iertăm la rândul nostru.

În realitate, El iartă instantaneu greșelile noastre, doar că, pentru ca noi să putem beneficia de efectele Iertării Sale, trebuie să facem cele cuvenite (printre care în mod esențială să și iertăm) pentru a îndrepta răul făcut. Numai atunci Iubirea Sa va putea fi recepționată şi integrată în ființa noastră în cantitatea necesară hranei trupului sufletului și duhului nostru.

În ceea ce privește greșelile săvârșite împotriva Sfântului Duh, „hula” care „nu va fi iertată”, aceste păcate sunt în general cele prin care este afectată grav evoluția spirituală a unui duh, sunt practic faptele care produc căderea, spectaculoasă aș spune, a acestuia, maleficizarea corpurilor sale energetice subtile inferioare și superioare.

„De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.” (Mat.12:31).

Sunt greșeli prin care se încalcă grav Voia lui Dumnezeu, se produce îndepărtarea de Iubire a unei existențe. Consecința imediată este întotdeauna îmbrățișarea de către aceasta a urii.

Această stare de lucruri se petrece de cele mai multe ori la nivelul inferior și superior al sufletului nostru. Ea are drept consecință maleficizarea lui la acest nivel,    înlesnindu-li-se astfel demonilor accesul către partea divină a sufletului acolo unde sălășluiește duhul nostru. Ei, demonii, vor ataca și această parte divină a noastră dar fără nici un efect, întrucât nicio agresiune îndreptată împotriva ei nu a avut, nu are şi nu va avea vreodată sorți de izbândă.

Această agresiune constituie însă un „păcat săvârșit împotriva Sfântului Duh”, întrucât așa după cum spuneam în această parte divină a sufletului se află duhul, care părticică din Dumnezeu este. Prin urmare, chiar dacă acest atac nu are niciun efect, o agresiune de acest tip („hula împotriva Duhului Sfânt” ) „nu le va fi iertată” agresorilor și uneltelor acestora.

Ce înseamnă de fapt acest lucru?

Ca să putem înțelege corect aceasta trebuie să plecăm de la faptul că unul din efectele Iertării lui Dumnezeu este mântuirea.

Ce este mântuirea?

Este un ajutor, o grație divină, pe care divinitatea o acordă unui duh pe calea evoluții sale  spirituale, constând în faptul că, în pofida faptului că existența în al cărui trup se află a comis multe greșeli, ea este totuși mântuită dacă Îl va recunoaște pe Dumnezeu chiar şi în ultima secundă a vieții sale terestre.

Mântuirea nu înseamnă însă neapărat o promovare a duhului respectiv într-un nivel superior celui din care a venit la trup.

Sunt cazuri rare astea (vezi pilda tâlharului de pe Cruce). Însă, de cele mai multe ori, ea semnifică salvarea lui de la involuție, adică de la coborârea la un nivel inferior celui din care a venit la trup. Duhul va fi astfel primit la același nivel de la care a plecat la întrupare şi va trebui ca în viitoarea sa existență terestră să-și răscumpere greșelile pe care le-a făcut.

Ei bine, în cazul „păcatelor săvârșite împotriva Sfântului Duh”, Iertarea Divină se produce, dar, în această situație, ea, nu va avea ca efect mântuirea.

Deci practic, „nu le va fi iertată” semnifică faptul că duhul care animă existența respectivă nu va beneficia de mântuire și va involua în momentul în care va părăsi acel trup, coborând mai jos față de nivelul de la care a venit.

Așadar, chiar şi păcatele săvârșite împotriva Sfântului Duh sunt iertate în realitate, numai că răscumpărarea lor se petrece mult mai greu, într-un timp mult mai lung, duhul involuând.

„Să ierți nu înseamnă sa fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanță celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit. A ierta înseamnă pur și simplu să lași deoparte acele gânduri negative care iți produc durere și supărare. Iertarea se bazează pe acceptarea a ceea ce s-a întâmplat.”

Gandhi afirma: „Iertarea este calitatea celor curajoși. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă știe să iubească”.

Iertare este rodul manifestării mai multor Calități Dumnezeiești precum milostenia, dărnicia, generozitatea, înțelepciunea, jertfa. Ea este cea care împlinește iubirea.

Așa cum Iubirea Divină este singura legătură indestructibilă dintre două ființe, Iertarea este singura posibilitate prin care o ființă se poate dezlega de ceva sau de cineva care i-a pricinuit rău.

Iertarea este soluția izbăvitoare în orice situație.

Știm că Iubirea este singura cale prin care o ființă se poate mântui.

Da, dar fără Iertare, Iubirea nu poate fi  manifestată de nicio existență.

Și așa cum iubirea față de ceva sau cineva trebuie manifestată necondiționat și iertarea, în mod normal, trebuie să se manifeste în aceleași condiții.

Dumnezeu, precum și toți slujitorii Lui devotați din Cer și de pe Pământ, iartă instantaneu și necondiționat celor care au greșit cu gândul, cu vorba sau cu fapta.

Omul care a greșit va putea însă să se bucure de efectele benefice ale Iertării Sale numai atunci când se va căi sincer pentru greșeala sa, numai atunci când se va ierta pe el însuși, numai atunci când va ierta pe toți cei care i-au greșit, numai atunci când va cere iertare celor față de care a greșit și va face cele necesare primiri acestei iertări.

Dacă realizează toate acestea cu sufletul curat și cu un regret nedisimulat, chiar dacă nu va primi iertarea celor față de care a greșit, grația divină se va manifesta față de acel om, care va beneficia de efectele Iertării Divinității.

Acele persoane însă, care nu l-au iertat, vor cădea în greșeala neiertării și vor da socoteală la un moment dat în fața lui Dumnezeu.

*

Închei, cu patru rugăciuni scurte, privitoare la iertare, pe care le consider fundamentale. Rugăciuni  de a căror putere și eficiență m-am convins personal și pe care vi le recomand spre practicare, din tot sufletul.

Iată-le:

În fața Ta Doamne Dumnezeule mă înfățișez acum și cu toată ființa mea mă iert pe mine însumi pentru tot ce am greșit vreodată, cu gândul, cu vorba, sau cu fapta, cu voie sau fără de voie.

În fața Ta Doamne Dumnezeule mă înfățișez acum și cu toată ființa mea iert toate existențele care mi-au greșit vreodată, cu gândul, cu vorba, sau cu fapta, cu voie sau fără de voie.

În fața Ta Doamne Dumnezeule mă înfățișez acum și din toată ființa mea cer iertare tuturor existențelor față de care am greșit vreodată, cu gândul, cu vorba, sau cu fapta, cu voie sau fără de voie.

Te rog pe Tine Doamne Dumnezeule, ajută-ne să facem cele necesare, pentru ca într-o bună zi, împreună, să ne bucurăm de binefacerile Iertării Tale.

În numele și cu Voia lui Dumnezeu, dăruiesc tot ce este mai bun și mai frumos în mine tuturor existențelor care sunt, într-un fel sau altul, în legătură cu mine. Așa să fie!

Folosiți-le zilnic, cu credință,  și veți vedea, cu siguranță, efectele.

Vă așteptăm la curs: https://foculsacru.ro/inscriere-curs/