Fragment din cartea Din tainele Învățăturii Iubirii

Pentru început, am să mă opresc puțin asupra unui aspect care a fost, este și va fi multă vreme de acum înainte pricină de dezbinare între credincioși. Neînțelegerile dintre ei au fost și sunt cauzate adesea și de opiniile diferite pe care le au referitor la timpul în care ar trebui să aibă loc botezul. Unii, folosind pretextul botezului lui Iisus la o vârstă adultă, spun că acest act divin ar trebui să aibă loc doar atunci când cel ce urmează a fi botezat, în cunoștință de cauză, poate alege singur religia în care dorește să se boteze. Alții, spun că botezul este bine să aibă loc la 40 de zile de la naștere. Cred că și unii și alții greșesc.

Primii fac aceasta întrucât nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă câteva lucruri: botezul, până la Ioan, nu era cunoscut în lume. Apoi, creștinismul nu era instituit ca religie de sine stătătoare chiar dacă valorile sale existau și erau păzite cu strășnicie în școlile inițiatice, la multe popoare, inclusiv la geto-daci. Drept consecință, părinții nu-și puteau boteza copiii la naștere într-o religie care nu exista. Pruncul Iisus nu a putut fi prin urmare botezat întrucât în acel timp botezul, în canoanele religioase, nu exista.

Iisus S-a botezat la începutul misiunii Sale, printre altele, pentru a ne arăta nouă ce este bine să facem la începutul misiunii noastre în această lume materială, care începe practic în momentul nașterii, iar acordul omului cu Legile lui Dumnezeu este bine să se facă, de fiecare dată, cât mai repede posibil:

„Adevărat, adevărat zic ție, de nu se naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu”.

În această lume materială, pentru a putea evolua și urca apoi în Împărăția lui Dumnezeu, este imperios necesar ca duhul să vină la trup, să petreacă împreună cu corpurile sale subtile și cu noul său trup nouă luni de zile în pântecele noii sale mame terestre plutind în apa din placenta acesteia. După perioada maternală, el se naște ca om intrând sub această calitate în rândul populației umane a Terrei. Este primul pas spre cunoașterea Împărăției Cerurilor. Însă, pentru a atinge acest scop final, este bine să și evolueze spiritual. Este o șansă bună dată lui de divinitate. Șansă pe care o fructifică sau nu de-a lungul existenței sale terestre. În această direcție, el are posibilitatea să cunoască împărăția din el și sub binecuvântarea Sfântului Duh să se îndumnezeiască.

Îndumnezeirea este cea care îi acordă duhului omului îndumnezeit dreptul legitim, în fața divinității, ca în momentul în care va părăsi această lume materială, să intre în mult dorita Împărăție a lui Dumnezeu. Cuvintele lui Iisus ne arată de asemenea și rolul extrem de important al botezului în mântuirea mult așteptată, mântuire condiționată de trecerea prin această Sfântă Taină și apoi de strădaniile ființei în urmarea principiilor și valorilor hristice conținute de Învățătură.

Cei care afirmă că botezul este bine să se facă la 40 de zile greșesc și ei pentru că Dumnezeu nu a stabilit niciodată un termen pentru primirea botezului. Important este ca acest act sacru, așa cum am mai spus, să aibă loc cât mai repede cu putință. Botezul în sine este cel care contează în fațaUnicului Creator, în orice religie s-ar face el și mai puțin momentul în care acesta are loc. Este adevărat că el poate fi făcut oricând, dar este bine să se facă imediat după naștere. Nu numai trupul omului are nevoie de botez, ci mai ales sufletul și duhul său.

Această Sfântă Taină nu a fost lăsată de Dumnezeu pentru stabilirea religiei unei persoane, ci mai degrabă pentru curățarea, sfințirea și binecuvântarea ei cu Sfânt Duh, lucru fără de care o ființă umană nu poate începe lungul drum al îndumnezeirii sale. O să mă întrebați, probabil, de ce este necesar să fie curățat, sfințit, binecuvântat trupul unui copilaș nevinovat și fără de păcate? De ce nu se poate face aceasta și mai târziu?

Vreau să reamintesc tuturor celor care au avut în minte aceste întrebări că, în general, omul credincios încă înainte de a-și construi o casă, cheamă preotul care curăță, sfințește, binecuvântează locul pe care se va înălța acea clădire. Când ea este terminată, mobilată, gata de locuit preotul este chemat din nou și repetă lucrarea respectivă. Și apoi an de an, la chemarea drept credinciosului, preotul va veni și o va repeta. La fel se întâmplă și cu omul. „Casa duhului”, „templul” său, adică trupul, va trebui să fie dedicat de la început divinității, va trebui să fie pregătit pentru manifestarea duhului său și care va locui în acea „casă” sfințită de preot „întru Numele Domnului”.

În fapt, la botez, nu are loc o legare a duhului unui om de Dumnezeu, după cum se afirmă foarte ușor și nefundamentat de către unii. Legătura duhului cu Sfântul Duh a fost, este și va rămâne întotdeauna permanentă. Însă, actul botezului semnifică ceva mult mai important și rareori subliniat de către analiști: recunoașterea în fața oamenilor și a lui Dumnezeu a acestei legături intime, a faptului că acea ființă a aparținut, aparține și va aparține întotdeauna Creatorului său și că, efectiv face parte din El.

Copilul nu-L poate mărturisi pe Fiul lui Dumnezeu – Hristos (tare mult ar face-o dacă ar putea vorbi), dar o fac nașii în locul său spunând cu voce tare: „mă unesc cu Hristos”. Însă, știm cu toții faptul că unii fac din aceasta o simplă formalitate. Acest fariseism manifestat prin faptul că iau numele lui Dumnezeu „în deșert”, adică nu-I acordă importanța și respectul cuvenit, este problema lor personală pentru care vor da cu siguranță socoteală cândva. Însă, cum nașii sunt aleși, de cele mai multe ori, pe alte considerente decât cele de tip spiritual, aspecte de acest gen găsim, din nefericire, la multe dintre botezurile care au loc în Biserică sau în unele cazuri mai speciale, în afara ei.

Din fericire, ceea ce este cu adevărat important, se petrece în plan subtil în timpul Sfintei Taine a Botezului, ritual la care participă activ Îngeri ai lui Dumnezeu și unde prezența Sfântului Duh, a Tatălui Ceresc, a Mamei Cerești, a Fiului Divin – Hristos, a Fiicei Divine și a altor Entități Spirituale minunate este pregnantă și simțită în profunzime de toți cei care cred în Dumnezeu, în existență Ierarhiilor și a lumii nevăzute a entităților spirituale, în general. Botezul este, deci, începutul drumului spre îndumnezeire.

Așa după cum este bine ca orice gând, vorbă sau faptă a noastră să înceapă cu Dumnezeu înainte, și viața omului este bine să înceapă la fel. Sufletul și duhul lui au nevoie de această binecuvântare (prin Sfânta Taină a Botezului) a trupului, a „casei” lor.