Fundația „Focul Sacru” organizează cursuri de Inițiere (dezvoltare) spirituală  în munți, sub genericul „Cunoaște-te pe tine însuți…”

În clipa în care există minimum 10 solicitări în această direcție, stabilim împreună cu noii veniți perioada în care vom desfășura tabăra de Inițiere spirituală „Focul Sacru”.

Informațiile pe care le vei primi la aceste cursuri se referă la definirea inițierii spirituale, la prezentarea Inițierii „Focul Sacru” în cadrul căreia o parte importantă o constituie prezentarea Chipului Creatorului olindit în tine.

Vei face cunoștință cu „uneltele” Inițiatului: respirația inițiatică, starea alfa, radiesteziea, parametrii energetici și informaționali.

Vei afla mai multe despre cauzele suferințelor, despre agresiunile subtile, despre entitățile spirituale agresoare, și-ți vei însuși tehnica de vindecare bioeneretică „Focul Sacru”.

De asemenea, vei primi răspunsuri argumentate la întrebări precum: cine suntem, de unde venim, care este misiunea noastră pe acest Pământ, cum funcționăm din perspectiva energetică și informațională, există viață dincolo de mormânt?. Există Îngeri? Există demoni? Ce sunt,  extratereștrii?

Detalii mai multe poți afla urmărind acest scurt videoclip https://foculsacru.ro/initiere-spirituala-in-munti/ de către coordonatorul coordonaturul spiritual Școlii „Focul Sacru”, un om cu o practică inițiatică de peste 30 de ani.

Inițierea „Focul Sacru” este compusă din două părți distincte: partea informațională (teorie) și partea de practică inițiatică.

*

Te așteptăm la cursurile de Inițiere (dezvoltare) spirituală „Focul Sacru”, în munți: https://foculsacru.ro/initiere-spirituala-in-munti/

Aici te poți înscrie la curs și implicit îți depui candidatura pentru tabăra de instruire spirituală în munți:  https://foculsacru.ro/inscriere-curs/

Aici găsești totul despre noi: https://foculsacru.ro/

Vrei să ne cunoști mai bine? Intră aici: https://chat.whatsapp.com/JeUgqyIKlV6IAVJxNG8OUH