Educația spirituală a părinților

Se spune că, atunci când un duh se hotărăște să vină la trup, își alege cu multă atenție viitorii părinți, pe care îi studiază vreme îndelungată și, în funcție de caracteristicile acestora și de legăturile care au existat între el și duhurile lor în alte vieți terestre, își programează una sau mai multe dintre componentele misiunii sale viitoare.
Iată, așadar, ce face duhul, printre multe alte pregătiri, înainte de întrupare.
Să vedem însă ce fac viitorii părinți.

Marea lor majoritate sunt total nepregătiți din punct de vedere spiritual pentru a avea un copil, dar la acest lucru nici măcar nu se gândesc. Ei se concentrează, de regulă, doar asupra nevoilor materiale și a eforturilor pe care trebuie să le facă, ca viitori părinți, în această direcție.
Asta nu este rău, întrucât sunt destul de mulți cei care nici măcar nu se gândesc la acest aspect și cred că pot face un copil, sau chiar mai mulți, fără a avea condițiile minime necesare pentru creșterea lor: un acoperiș deasupra capului, un venit asigurat, condiții de trai decente. Unii dintre aceștia vor spune, legat de acest aspect: „Lasă, că are Dumnezeu grijă de ei.” Cred că cei care au spus sau vor spune asta au dreptate, dar… numai până la un anumit punct.
Zice o vorbă din bătrâni: „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”.

Asta înseamnă că El te ajută (în anumite condiții, bineînțeles) dacă Îi ceri asta, dar nu îți rezolvă problemele în timp ce tu trândăvești. Prin urmare, trebuie să te implici activ și benefic în viața social-economică și spirituală a comunității din care faci parte, pentru a putea duce un trai cinstit și decent necesar creșterii unui copil.

Acestea sunt însă doar unele aspecte de tip material. Însă neajunsurile, necazurile și suferințele cele mai mari sunt legate de faptul că, de cele mai multe ori, viitorii părinți, așa după cum am spus, nu beneficiază de o minimă pregătire, educație spirituală.
Nimic nou sub soare, aș spune, din moment ce acest lucru a ajuns să fie o normalitate în lumea în care trăim. Manifestarea carențelor, la modul general, a ajuns astăzi să fie normalitate, pe când manifestarea virtuților divine a devenit, încet-încet, o anormalitate.

Prin urmare, normalitatea devine anormalitate și invers: anormalitatea este privită ca normalitate. Credința în Dumnezeu este privită ca o slăbiciune, iar necredința ca o virtute.
Am citit undeva un comentariu ce se dorea înțelept.
El suna cam așa: „Sunt ateu, deci gândesc.”
Înseamnă oare că noi, cei care credem în existența Creatorului, nu gândim?
Este ridicol. La fel ca și modul în care pune problema persoana respectivă, care, prin poziția sa, dă dovadă de un rudimentarism extrem.

De la necredință și de la pregătirea spirituală rudimentară a majorității pleacă toate nenorocirile și toate suferințele în această lume. Și nu se vor sfârși decât atunci când lucrurile se vor pune pe făgașul lor normal și oamenii vor conștientiza că există Legi Divine superioare tuturor legilor după care este guvernată lumea în care trăim. Acestea sunt Legile lui Dumnezeu.
Și, în ceea ce privește subiectul nostru, cauza multor eșecuri în viața de familie este tot nerespectarea acestor Legi – cu voie sau fără voie, cu știință sau fără știință.

Ar fi foarte multe de spus în această direcție, însă acum voi puncta pe scurt doar anumite aspecte esențiale care ar trebui cunoscute de toate cuplurile, de către toți tații și toate mamele acestei Planete.
Voi începe cu începutul drumului pe care ar trebui să-l parcurgem fiecare, ca viitori părinți.

Începutul ar trebui să fie cel al rugăciunii intense adresate lui Dumnezeu pentru a ne dărui un copil, pe acela pe care consideră El că îl merităm. Un copil care să ne ajute în această viață să elevăm și împreună să mai facem un pas pe drumul întoarcerii „Acasă”.
Majoritatea părinților credincioși (că la cei necredincioși nici nu se pune problema) omit, din necunoaștere, să facă asta.
Ei se roagă pentru sănătate, pentru realizări materiale, sociale, profesionale, dar pentru un lucru atât de important nu cer ajutorul lui Dumnezeu.

De-abia după o perioadă de intense rugăciuni ar trebui să vină și… concepția.
Aici lucrurile se complică și mai mult. Cei doi, în majoritatea cazurilor, nu știu că actul sexual în sine este sacru și, din acest motiv, nici nu îl tratează ca atare, privindu-l de cele mai multe ori doar ca pe o satisfacție a unor necesități fiziologice, ca pe o plăcere carnală.
Este și așa ceva, dar mai presus decât asta este, sau ar trebui să fie, o manifestare a Iubirii la cel mai înalt nivel, drept pentru care el ar trebui sacralizat.

Dumnezeu nu trebuie să lipsească în timpul desfășurării lui, dimpotrivă, ar trebui conștientizată prezența Sa, și asta pentru că, în realitate, actul în sine nu este altceva decât reprezentarea în plan material, terestru, a contopirii celor două principii primordiale: masculin și feminin.
Toți bărbații din această lume reprezintă principiul masculin, fiind reprezentanții Tatălui Ceresc, iar toate femeile reprezintă principiul feminin și, prin urmare, sunt reprezentantele Mamei Cerești.

Actul concepției, în mod normal, ar trebui să hrănească nu doar natura inferioară. El ar trebui să alimenteze cu energii benefice și natura superioară. Și toate acestea să se întâmple sub coordonarea normală și firească a naturii divine.
Dacă energiile emanate în timpul concepției, în timpul contopirii celor două principii, hrănesc îngerii, atunci actul respectiv este unul benefic (act sacralizat, prin manifestarea Iubirii la nivelul naturii superioare și divine) și va atrage cu siguranță la întrupare un duh mai elevat. Dacă însă energiile degajate în timpul desfășurării acesteia hrănesc lumea întunecată, ele sunt malefice (act nesacralizat – manifestarea Iubirii numai la nivelul naturii inferioare), vor îngreuna venirea la trup a unui duh elevat și, drept urmare, șansele venirii unui duh mai puțin elevat vor crește corespunzător.

Să considerăm că actul concepției a avut loc. Ce urmează?
Ei bine, urmează o perioadă decisivă, aș putea spune, pentru viitorul pruncului și al părinților lui. Perioadă care este tratată, de cele mai multe ori, de asemenea extrem de superficial.
Duhul, după nouă zile de la concepție, vine și, împreună cu însoțitorii săi, cu duhurile celor doi părinți, începe să-și construiască viitorul trup. Puțini oameni știu că, în acest timp, sunt implementate caracteristicile de bază ale viitorului copil și că de comportamentul celor doi părinți depind foarte multe aspecte viitoare, legate de sănătatea sa și de relațiile lui cu tatăl și mama sa terestră.

În mod normal, pe toată perioada gravidității, atât mama, cât și tatăl copilului ar trebui să trăiască în armonie, să se ferească de a intra în vibrații scăzute, de a rezona cu tot felul de răutăți ale acestei lumi.
Duhul venit la trup va fi afectat de orice emanație malefică venită din partea celor doi. Este unul dintre motivele așa-ziselor avorturi spontane.
Duhul nu mai suportă un anumit comportament al viitorilor săi părinți — al mamei, al tatălui sau al ambilor — și… pleacă pur și simplu.

În toată această perioadă, mama ar trebui să se hrănească corect, adică să folosească alimente naturale, să reducă la minim alcoolul, să se odihnească dormind minimum șapte ore pe noapte, iar somnul ei să nu înceapă mai târziu de ora 23.
Fumatul ar trebui oprit în totalitate, la fel și actul sexual, începând cu luna a treia de sarcină.
În toată perioada gravidității, femeia și bărbatul ar trebui să își păstreze vibrațiile înalte, între ei să existe pace și armonie deplină.

În ceea ce privește nașterea, mă voi opri puțin asupra ei pentru a încerca să explic unele lucruri extrem de importante, cărora, din nefericire, nu li se dă, de cele mai multe ori, niciun fel de importanță.
Un duh venit la trup trebuie să se nască într-un anumit loc, într-o anumită zi, la o anumită oră, conform planului lui Dumnezeu pentru el, plan pe care și l-a asumat cu liberul său arbitru când a hotărât să se întrupeze.
Ei bine, ce fac unele mame mai nou și chiar îngrijorător de frecvent?
Știu că trebuie să nască aproximativ la o anumită dată, însă, dintr-o dată, nu mai au răbdare și grăbesc nașterea. Mai mult, solicită fără niciun motiv serios, întemeiat (cu toate că, și atunci, motivele sunt discutabile), nașterea prin cezariană.

Duhul asistă neputincios la toate acestea și încearcă să facă față situației. Destinul ființei în al cărui trup se află este în pericol, poate fi chiar schimbat.
Uite-așa, dintr-o toană a unei mame care și-a pierdut răbdarea sau îi este teamă de durerile nașterii, duhul este nevoit să reevalueze situația și să încerce să o compatibilizeze cu propria sa misiune, mai mult sau mai puțin schimbată de acum.

Puține mame știu că durerile nașterii ard energiile malefice ale multor greșeli din trecut și că, uneori, prin acest act sacru, scapă de afecțiuni prezente sau viitoare, ce pot duce la îmbolnăviri grave și foarte grave.

În altă ordine de idei, după naștere există o perioadă de circa un an de zile, deosebit de importantă pentru prunc. El trebuie să simtă din plin iubirea celor doi părinți ai săi, iubire de care are mare nevoie. Simte orice suferință a lor, orice gând rău, vorbă rea sau faptă rea prin care ei se manifestă la un moment dat. Toate acestea îl agresează și, uneori, lasă urme adânci din punct de vedere al comportamentului său imediat, dar și viitor.

Un alt aspect important este hrănirea pruncului. Un nou-născut, în mod normal, ar trebui alăptat cât mai mult timp la sânul mamei sale și nu „trecut” pe lapte de vacă sau, mai rău, lapte praf, după numai o lună de viață (câteodată chiar mai repede).
Unele mame, carieriste de profesie, nasc și nici nu trece o lună de la naștere că se și prezintă la locul de muncă, lăsând copilul în grija bunicilor sau a unei doici.
Altele constată că nu au lapte suficient și atunci apelează la „variante”. Ultimele au o scuză, dar ar trebui să știe că, dacă nu au lapte suficient sau deloc, undeva au greșit în timpul sarcinii sau înainte de asta.

Primul caz, al mamei care pune cariera sa profesională pe primul loc, constituie o gravă eroare, iar urmările nu vor întârzia să apară. Ele se vor materializa, de multe ori, prin îmbolnăviri precoce ale pruncului, apoi prin neînțelegeri majore care vor apărea în viitor între mamă și propriul său copil, în special la vârsta adolescenței.

Copilul, până la maturitate și chiar și după aceea, are nevoie de iubirea celor doi părinți, dar o iubire venită din zona naturii lor superioare și nu din cea a naturii inferioare. Iar posesivitatea părinților, se știe, este foarte des întâlnită.
Oamenii ar trebui să învețe de la păsări atunci când este vorba de creșterea și educația propriilor copii.

Ca părinți, avem obligația de a-i crește și instrui pentru o viață decentă, dar mai ales suntem datori față de ei cu un lucru deosebit de important: la un moment dat, în jurul vârstei de 20 de ani, trebuie lăsați să… zboare.
Știu că majoritatea celor în cauză nu vor fi de acord cu asta, dar, chiar dacă se vor supăra, le spun că fac o mare greșeală procedând altfel.
Prin atitudinea lor posesivă dovedesc că, de fapt, nu-și iubesc copiii la nivelul naturii superioare și le provoacă astfel dependențe care vor constitui pentru ei, la un moment dat, un handicap greu de depășit.

Mai mult, există riscul ca cei care au o personalitate mai puternică să se răzvrătească și astfel să apară conflicte grave între ei și părinții lor. Am întâlnit deseori astfel de cazuri.
Am întâlnit, de asemenea, destui bărbați necăsătoriți sau femei necăsătorite pentru că nu se pot despărți de mama, de tata sau de amândoi.
Aici nu este vorba de o Iubire superioară între părinte și copil, ci de atașamente păguboase care, în timp, au creat o dependență ce va aduce multe deservicii atât părinților, cât și copiilor respectivi.
Consider asta o situație patologică, nefirească și, ca orice lucru nefiresc, în neconcordanță cu Legile lui Dumnezeu.

Un alt aspect grav ce intervine des în relația părinte–copil este amestecul primului în viața fiului sau a fiicei sale, fără să i se ceară ajutorul în această direcție.
Implicarea unui părinte în noua familie a copilului său, în desfășurarea vieții de zi cu zi a acesteia, constituie, de asemenea, o mare greșeală, multe familii fiind distruse din cauza acestei „iubiri” părintești.

Ar trebui să știm cu toții un lucru esențial în ceea ce privește calitatea noastră de părinți: copilul pe care îl avem este un dar de la Dumnezeu și Lui îi aparține în totalitate.
Nu este un bun al nostru. Nu putem dispune de el după bunul nostru plac. Nu putem să-i îngrădim libertatea de a alege — bineînțeles, atunci când el ajunge, după cum am mai spus, undeva în jurul vârstei de 20 de ani.
De la această vârstă, dacă îl iubim, atunci trebuie să-i oferim libertate totală. Nu este o simplă teorie. Am aplicat asta cu propriii mei copii și a funcționat foarte bine.

Și asta pentru că, dacă până la acest moment al vieții copilului nostru nu am reușit să desăvârșim educația lui, nu am reușit să-l ajutăm să-și formeze un caracter sănătos, de acum înainte șansele de a mai face asta sunt aproape nule.
El trebuie lăsat să se descurce singur, să se responsabilizeze; altfel îl handicapăm. Va fi o corvoadă pentru noi toată viața, iar când vom părăsi această lume, va fi o victimă sigură a capcanelor ei.

Priviți la așa-zișii „copii de bani gata”. În aparență sunt puternici, sănătoși „nevoie mare”. În marea lor majoritate (mă refer aici la cei care nu știu să facă nimic, nu-și pot câștiga singuri, în mod cinstit, existența), însă, vor fi mai târziu, când suportul material al părinților va dispărea, niște epave plutind în derivă pe această mare a vieții.

Așa că, dragi părinți, educați-vă și din punct de vedere spiritual înainte de a avea copii și procedați în consecință, după ce Dumnezeu vi i-a dăruit. Conștientizați că ei aparțin, de fapt, în totalitate Creatorului, că sunt un dar pentru voi și, în același timp, o mare responsabilitate — atât din punct de vedere material, cât și spiritual. Și nu uitați: iubiți-i cu toată ființa voastră și, când vine timpul, lăsați-i să zboare liberi.
Lăsați-vă copiii în grija Sa, pentru că adevărata protecție vine întotdeauna de la El.

Să fim Oameni!

Ioan – coordonator spiritual „Focul Sacru”

*

Te așteptăm la curs: https://foculsacru.ro/cursuri/