Art. 1. Fundaţia „Focul Sacru” este fondată potrivit Actului constitutiv de TOROICAN IOAN, cetățean român care a constituit sus-numita Fundație în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la Asociații și Fundații și cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Art. 2. Scopul Fundației „Focul Sacru” îl constituie Renașterea spirituală a națiunii române.
Art. 3.Denumirea Fundației este„Focul Sacru”.
Art. 4.Sediul Fundației este în Dumbrăvița Timiș, România.Sediul Fundației poate fi schimbat pe baza hotărârii Consiliului director.
Art. 5. Fundația Focul Sacru se constituie pe o durată nelimitată.
Art. 6. Patrimoniul social al Fundației este alcătuit dintr-un activ patrimonial inițial în valoare de 67 000 lei.
Întregul patrimoniu va fi evidențiat și păstrat în conformitate cu legislația română în materie, pe numele Fundației și va fi folosit exclusiv pentru realizarea obiectivelor ei.
Art. 7. Scopul Fundației este Renașterea spirituală a națiunii române.
Obiectivele Fundației, în vederea realizării scopului ei, sunt următoarele:
a) Întărirea continuă a relațiilor cu Biserica Creștină, sprijinirea ei, a mănăstirilor, schiturilor, a tuturor lăcașurilor de cult religios care au la bază Învățătura hristică, a principiilor și valorilor ei.
b) Organizarea și participarea la construcția, reconstrucția, repararea, restaurarea bisericilor, mănăstirilor, schiturilor creștine sau alte așezăminte ale strămoșilor noștri.
c) Participarea activă a unor membrii marcanți ai Fundației în Consiliile Parohiale locale și naționale.
d) Îndrumarea oamenilor spre Biserică și pregătirea minimală a acestora pentru a-i ajuta să treacă pragul lăcașelor de cult creștin.
e) Sprijinirea tuturor instituțiilor sau persoanelor fizice care dovedesc prin comportamentul lor că iubesc națiunea română și că luptă pentru binele ei.
f) Desfășurarea pe întreg teritoriul României, dar și în alte tari a unor cursuri de educație și informare spirituală.
g) Obținerea de la instituțiile autorizate ale României a tuturor acreditărilor necesare pentru dobândirea de către Fundația FOCUL SACRU a calității de „formator profesional” în domeniul “terapiilor alternative”, conform Legii nr. 118/2007 – Legea terapiilor alternative/complementare şi cel al radiesteziei.
h) Organizarea de stagii de pregătire spirituală în diferite tabere programate și desfășurate pe teritoriul României sau a altor state din Europa sau alte continente.
i) Organizarea de conferințe și simpozioane de spiritualitate creștină pe întreg teritoriul României.
j) Înființarea de Filiale cu personalitate juridică pe întreg teritoriul României, dar și în țările în care există comunități românești, unde Fundația va desfășura activitățile cuprinse în acest statut, cu autorizarea desfășurării lor de către autoritățile competente din țările respective.
k) Editarea, publicarea, tipărirea, traducerea și difuzarea de cărți, documentații, publicații, buletine informative, înființarea de posturi de radio și televiziune.
l) Înființarea de cabinete, clinici, centre de sănătate bazate pe aplicarea terapiilor alternative reglementate prin Legea nr. 118/2007 – Legea terapiilor alternative/complementare.
m) Acordarea unor ajutoare sociale directe semenilor, persoanelor sărace, bolnave, cu handicap, înființarea unor instituții pentru aceștia.
n) Promovarea unor programe de salvare, conservare și punere în valoare a monumentelor, așezămintelor, edificiilor, lăcașurilor de cult, locurilor, obiectelor, operelor de artă și valorilor de orice fel care constituie sau conțin mărturii despre tezaurul spiritual, cultural, științific și material al României.
o) Acordarea de premii, burse și alte facilități persoanelor care s-au remarcat în mod deosebit în domeniile de activitate ale Fundaţiei Focul Sacru, sprijinirea elevilor, studenților care duc lipsă de mijloace de întreținere sau care au rezultate deosebite.
p) Înființarea unor centre în care se vor desfășura activități sportive și recreative diverse.
Schimbarea scopului Fundației se face numai de către fondator, iar dacă fondatorul nu mai este în viață, aceasta se face numai cu întrunirea votului a patru cincimi din numărul membrilor Consiliului director.
În toate cazurile, schimbarea scopului Fundației se poate face numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau în parte ori dacă acesta nu mai poate fi îndeplinit.
Art. 8. Fundația își poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotărârii autentificate a Consiliului director, prin care li se alocă un patrimoniu.
Filiala este condusă de un Consiliu director propriu, alcătuit din cel puțin 3 membrii.
Filiala este entitate cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice de administrare și de conservare în condițiile stabilite de Consiliul director prin actul constitutiv al ei si se pot încheia acte juridice de dispoziție, în numele și pe seama Fundației, numai pe baza hotărârii prealabile a Consiliului director al Fundației.
Sectiunea I. Membrii Fundației
Art. 9. Membrul fondator al Fundației este dl.TOROICAN IOAN, cetățean român, având calitatea de președinte al Consiliului director.
Art. 10. Membrii aderenți sunt persoanele care aderă la Fundație ulterior constituirii sale legale, în condițiile prezentului statut. Membru aderent poate fi orice persoană fizică/juridică legal constituită, cu deplină capacitate de exercițiu si folosință, romană sau străină.
Art. 11. Membru de onoare poate fi orice persoană fizică romană sau străină, care se poate bucura de o apreciere deosebită din partea membrilor fondatori si aderenți ai Fundației, datorită activității sale.
Art. 12. Primirea de noi membrii in cadrul Fundației se face prin semnarea unei adeziuni, după aprobarea acesteia de către Consiliului director.
DREPTURILE MEMBRILOR
Art. 13. Membrul fondator al Fundației are următoarele drepturi:
a) pot participa la ședințele Consiliului director;
b) pot pune in discuție, prin includerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului director, a oricărui subiect care are legătură cu activitatea Fundației;
c) votează asupra oricăror probleme puse in discuția Consiliului director, in cadrul ședințelor acestui organ;
d) își poate exprima dezacordul față de hotărârile Consiliului director;
e) poate accede, in urma votului Consiliului director, in oricare din funcțiile din cadrul organului executiv;
f) poate cere, pe cheltuiala proprie, să i se pună la dispoziție copii după actele Fundației (hotărâri, decizii, regulamente etc.);
g) poate participa la toate acțiunile organizate de Fundație;
h) poate folosi, exclusiv in scopul îndeplinirii acțiunilor statutare ale Fundației, mijloacele aflate in patrimoniul Fundației;
i) poate fi recompensat cu sume bănești sau alte stimulente pentru activitatea sa, prin hotărârea Consiliului director
j) poate renunța la calitatea de membru.
Art. 14. Membrii de onoare ai Fundației au următoarele drepturi:
a) participă, fără drept de vot, la ședințele Consiliului director;
b) pot participa la toate acțiunile organizate de Fundație;
c) sunt informați asupra tuturor acțiunilor organizate de Fundație;
d) pot folosi, exclusiv in scopul îndeplinirii obiectivelor Fundației, mijloacele aflate in patrimoniul acesteia;
e) pot renunța la calitatea de membru.
OBLIGAŢIILE MEMBRILOR
Art. 15. Membrii Fundației au următoarele obligații:
a) achita cotizația stabilită prin actele Fundației;
b) se supune hotărârilor si deciziilor organelor Fundației;
c) nu folosește bunurile Fundației in scopuri personale sau contrare hotărârilor sau deciziilor organelor Fundației;
d) se abține de la orice fel de declarații sau acțiuni publice personale care ar prejudicia in vreun fel imaginea Fundației;
e) participă si se implică activ in acțiunile inițiate de Fundație, cu excepția membrilor de onoare;
f) nu inițiază acțiuni fără împuternicire din partea unuia din organismele Fundației, care ar putea implica in vreun fel Fundația.
Art. 16. În cazul neîndeplinirii uneia sau mai multor obligații prevăzute la articolul precedent sau in actele elaborate ulterior de către Fundație, in baza prezentului statut, membrii Fundației sunt răspunzători, sub toate formele pe care le îmbracă răspunderea, pentru daunele produse sau care le-ar fi putut produce Fundației prin fapta lor.
Art. 17. Încetarea calității de membru are loc:
a) la cerere;
b) prin deces sau punere sub interdicție;
c) prin suspendare temporară decisă de Consiliul director si înmânată în scris respectivului membru, in cazul săvârșirii unor fapte îndreptate împotriva intereselor Fundației. Orice membru al Fundației are drept de contestație la măsura suspendării in cadrul Consiliului director;
d) prin excluderea definitivă, hotărâtă exclusiv de Consiliul director, pentru fapte culpabile săvârșite împotriva intereselor Fundației. Motivarea hotărârii este obligatorie.
Sectiunea a II-a. CONDUCEREA FUNDAŢIEI
Consiliul director
Art. 18.Consiliul director al Fundației asigură realizarea scopului si obiectivelor acesteia, exercitând următoarele atribuții:
a) stabilirea strategiei generale și a programelor Fundației;
b) aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a bilanțului contabil;
c) alegerea și revocarea cenzorului/membrilor comisiei de cenzori;
d) înființarea de filiale;
e) încheierea de acte juridice, în numele și pe seama Fundației;
f) executarea bugetului de venituri și cheltuieli;
g) aprobarea organigramei și a strategiei de personal ale Fundației;
h) modificarea statutului Fundației;
i) elaborarea regulamentului intern de funcționare a sa și a celorlalte organisme ale Fundației;
j) îndeplinirea oricăror alte atribuții prevăzute în lege sau în statut.
Art. 19.Membrii Consiliului director care, într-o anumită problemă supusă hotărârii sale, sunt interesați personal sau prin soții lor, ascendenții sau descendenți, rudele în linie colaterală sau afinii lor pană la gradul al patrulea inclusiv, nu vor putea lua parte la deliberare și nici la vot. În caz contrar vor răspunde pentru daunele cauzate Fundației dacă fără votul lor nu s-ar fi putut obține majoritatea cerută.
Art. 20.Nu poate fi membru al Consiliului director, iar dacă este, pierde această calitate cel care ocupă o funcție de conducere în cadrul unei instituții publice, dacă Fundația sprijină activitatea acelei instituții publice.
Art. 21. Deciziile contrare legii, actului constitutiv sau statutului Fundației pot fi atacate de fondator sau de către oricare dintre membrii Consiliului director care au lipsit sau au votat împotrivă și a cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal de ședință.
Art. 22.Consiliul director poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcții executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de asociat ori sunt străine de Fundație pentru a încheia acte juridice în numele și pe seama Fundației sau orice alte atribuții prevăzute în lege sau în statut.
Art. 23. Consiliul director se compune din 5 membrii desemnați de fondator la momentul constituirii Fundației, urmând ca pe măsură ce Fundația se va dezvolta numărul lor să crească.
În caz de descompletare, funcțiile rămase libere se completează prin hotărârea fondatorului, iar dacă acesta nu mai este în viață, cu întrunirea votului a 2/3 din numărul membrilor Consiliului director.
Completarea funcțiilor rămase libere se face în cel mult 30 de zile de la descompletare.
Art. 24. Consiliul director se întrunește cel puțin o dată pe lună sau ori de cate ori nevoile Fundației o impun.
Convocarea Consiliului director se face de președinte, iar în lipsa acestuia de înlocuitorul său, cu cel puțin 3 (trei) zile înainte de data fixată.
Consiliul director deliberează, în mod valabil, in prezenta a 2/3 din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu o jumătate plus unu din voturi.
Art. 25.Deliberările și hotărârile Consiliului director se consemnează în procese-verbale încheiate cu ocazia fiecărei ședințe.
Sectiunea a III-a. CONTROLUL FUNDAŢIEI
Controlul financiar
Art.26. La momentul înființării Fundației controlul financiar este realizat de 1 cenzor, dar ulterior poate fi numită o Comisie de cenzori care va fi alcătuită dintr-un număr impar de membrii.
În realizarea competenței sale Cenzorul/Comisia de cenzori:
a) verifică modul în care este administrat patrimoniul Fundației;
b) întocmește rapoarte și le prezintă Consiliului director;
c) poate participa, prin membrii săi, la ședințele Consiliului director, fără drept de vot;
d) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute in statut sau stabilite de Consiliul director.
Membrii Consiliului director nu pot fi cenzori.
Art. 27. Consiliul director aprobă regulile generale de organizare si funcționare a Comisiei de cenzori.
Art. 28. Veniturile Fundației provin din:
a) taxe de înscriere si cotizații ale membrilor;
b) sponsorizări din partea unor persoane fizice si juridice din Romania sau din străinătate, pentru realizarea scopurilor Fundației;
c) liberalități (donații si testamente) ale persoanelor fizice si juridice romane si străine;
d) vânzarea publicațiilor proprii si a celor obținute prin schimb;
e) sprijin financiar acordat Fundației de către beneficiarii serviciilor si lucrărilor executate acestora de către Fundație;
f) venituri realizate din proprietățile Fundației (contracte de tip civil – subînchirieri de localuri – proprietate a Fundației);
g) taxe pentru participarea la cursuri sau alte activități organizate de Fundație sau in cooperare;
h) resurse obținute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;
i) dobânzile si dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile în condițiile legale;
j) dividendele societăților comerciale înfiinţate de Fundaţie;
k) venituri realizate din activităţi economice directe;
l) resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale.
Fundaţia poate înfiinţa societăţi comerciale ale căror dividende, dacă nu se reinvestesc în aceste societaţi, se vor folosi pentru realizarea scopului ei.
Fundaţia poate desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi au legătură strânsă cu scopul principal al ei.
Art. 29. Principalele cheltuieli ale Fundaţiei sunt:
a) salarii şi adaosuri la salarii;
b) indemnizații, prime și premii;
c) procurări de rechizite și imprimate de birou;
d) chirii, dobânzi, taxe, comisioane bancare;
e) cazare, masă, transport;
f) apă, canal, salubritate;
g) energie electrică, termică și gaze naturale;
h) ajutoare sociale;
i) alte cheltuieli.
Cheltuielile se efectuează potrivit prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli și se aprobă de persoanele însărcinate de Consiliul director.
Salariile, indemnizațiile și alte drepturi bănești ale personalului se stabilesc în limitele statutului de funcțiuni și ale bugetului de venituri și cheltuieli.
Consiliul director poate dispune plata de premii, gratificații și altele asemenea din disponibilitățile existente.
Art. 30.Exercițiul economica-financiar începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 Decembrie ale fiecărui an.