

HIPNOZA REGRESIVĂ
SCURTĂ ANALIZĂ ȘTIINȚIFICĂ – SPIRITUALĂ
Dacă sunteți curioși în privința hipnozei regresive, dacă credeți că v-ar putea ajuta în rezolvarea unor probleme sau dacă, pur și simplu, sunteți atrași de ea pentru că pare fascinantă, intensă, spectaculoasă, vă rog să ascultați până la capăt această scurtă conferință. Nu vă cer acest lucru pentru a vă convinge de ceva, ci pentru a vă ajuta să aflați adevărul despre acest subiect.
Să vedem, mai întâi, ce spun oamenii de știință: psihologi, psihiatri și cercetători din domeniu.
Hipnoza regresivă în viața prezentă este adesea prezentată ca o călătorie în trecut, ca o revelație și, uneori, este privită – în mod iresponsabil, aș spune – ca divertisment.
În timpul desfășurării unei astfel de hipnoze, emoțiile induse sunt puternice, poveștile sunt dramatice, iar totul pare cât se poate de real.
Însă marea problemă a acestei proceduri – care, în general, se dorește a fi o soluție de tip panaceu – este că, sub hipnoză, oamenii nu accesează, de fapt, în marea majoritate a cazurilor, cauza reală a suferinței, ci, devin extrem de sugestibili. Cu alte cuvinte, li se sugerează o cauză care, de cele mai multe ori, este falsă.
Mintea umană poate crea amintiri false, trăite însă cu o intensitate reală. Emoția intensă resimțită în urma unei hipnoze regresive nu garantează în niciun caz faptul că ați ajuns la adevărata cauză a problemei sau a problemelor voastre și nici că, prin aceasta, suferința va dispărea.
În marea majoritate a cazurilor, sunt accesate false „adevăruri”. Chiar dacă, sub influența efectului placebo, pentru o perioadă de timp vă simțiți mai bine după o astfel de ședință, problemele pentru care ați apelat la acest procedeu vor reveni, adesea cu și mai mare intensitate.
Hipnoza regresivă, în cele mai multe cazuri, creează dependență și, în consecință, vă poate face dependenți de așa-numitele „ședințe revelatoare”.
Există riscuri pentru cei care decid să apeleze la hipnotizatori – care s-au înmulțit considerabil în ultima vreme?
Da, mai ales atunci când hipnoza regresivă este practicată de persoane fără formare clinică și fără o experiență reală în domeniu.
Voi enumera doar câteva dintre aceste riscuri:
– consolidarea unor amintiri false;
– interpretarea sau reinterpretarea greșită a trecutului;
– intensificarea simptomelor emoționale;
– evitarea tratamentelor validate științific.
Din aceste motive, nu aș recomanda hipnoza regresivă, în general, nimănui și, cu atât mai puțin, persoanelor cu traume severe sau cu tulburări disociative – afecțiuni psihice caracterizate prin întreruperi ale memoriei, conștiinței, identității sau percepției persoanei, apărute adesea ca răspuns la o traumă severă sau la episoade psihotice, cum ar fi: tulburarea de identitate disociativă (personalitate multiplă) sau amnezia disociativă (uitarea unor informații personale importante).
Riscurile nu sunt vizibile imediat, însă ele sunt cât se poate de reale:
– poți pleca de la o ședință de hipnoză cu convingeri false despre propriul trecut;
– poți interpreta greșit relații reale sau traume reale;
– poți amplifica anxietatea sau confuzia;
– iar, în unele cazuri, poți rămâne blocat într-o poveste din trecut care nu doar că nu îți rezolvă problema – fiind o cauză falsă –, dar nici nu te ajută să trăiești mai bine în prezent.
Cu cât experiența este mai spectaculoasă, cu atât probabilitatea unei construcții mentale false este mai mare. Mintea umană este extrem de abilă în a crea povești, mai ales atunci când este ghidată și sugestibilizată într-o anumită direcție.
Curiozitatea este normală. Dorința de trăiri intense este normală. Însă sănătatea mentală nu ar trebui să fie supusă unui spectacol. Iar dacă o metodă din zona hipnozei sau din orice alt domeniu promite revelații nelimitate, fără riscuri, nu este vorba despre profunzime, ci despre marketing.
Aveți grijă de mintea voastră. Nu orice experiență intensă – mentală sau de altă natură – este una sănătoasă.
Analizată din perspectivă spirituală, hipnoza regresivă este, în general, o procedură care nu se află în armonie cu Voia Divinității.
Nu pentru că Dumnezeu nu ar dori vindecarea noastră, ci pentru că El ne îndeamnă să ne rezolvăm problemele de sănătate prin:
a) medic – creat de El tocmai pentru a-i ajuta pe cei care nu se pot vindeca altfel;
b) practicantul medicinei complementare – alternative acceptate de divinitate, bazate pe accesarea energiilor vindecătoare ale Iubirii, prin tehnici și proceduri care respectă întru totul Voia Sa;
c) îmbinarea armonioasă a celor două.
Componentele medicinei complementare – cele acceptate de divinitate – au la bază două principii fundamentale:
a) respectarea Voii Divinității;
b) conștientizarea, atât de către practicant, cât și de către pacient, a faptului că Dumnezeu este Cel care vindecă, prin transmiterea energiilor binefăcătoare ale Iubirii, prin duhul și sufletul participanților la o astfel de lucrare. Acest principiu, adaptat diferitelor situații, este valabil pentru toate componentele medicinei complementare sau alternative acceptate de divinitate.
Să revenim la hipnoza regresivă…
Corespunde ea, prin modul în care este practicată, celor de mai sus?
Răspunsul corect este: NU.
Există alternative mai sigure în domeniul hipnozei?
Da. Există terapii cu eficiență demonstrată, practicate de profesioniști, de medici, precum:
– terapia cognitiv-comportamentală, o formă de psihoterapie scurtă și structurată, bazată pe dovezi științifice; aceasta identifică și modifică tiparele de gândire și comportamentele disfuncționale, corelându-le cu emoțiile, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a trata probleme precum depresia, anxietatea, fobiile, stresul etc.;
– terapia psihodinamică, o formă de psihoterapie care explorează inconștientul, experiențele timpurii (în special din copilărie) și tiparele relaționale, pentru a înțelege și rezolva problemele emoționale și comportamentale din prezent;
– hipnoza clinică modernă, o intervenție psihologică utilizată de profesioniști (psihologi, psihiatri, medici) ca instrument terapeutic, nu ca spectacol sau metodă de control; este o stare de concentrare focalizată, fără pierderea controlului, utilizată în managementul durerii, anxietății, atacurilor de panică, fobiilor, insomniei, renunțării la fumat, controlului stresului și al traumelor.
În ceea ce privește hipnoza regresivă cu acțiune într-o viață anterioară, aceasta încalcă grav Voia lui Dumnezeu, prin nerespectarea Legii evoluției, în principal.
Hipnoza regresivă, în general, și cea a vieților anterioare, în special, are un puternic caracter șamanic (aspect pe care nu îl voi dezvolta aici, urmând să îl abordez într-o conferință separată).
În consecință, Unicul Creator și Ierarhiile de Lumină nu vor participa niciodată la o astfel de lucrare.
Iar dacă Dumnezeu și Ierarhiile Sale de Lumină nu participă, atunci cine credeți că îl ajută pe executantul unei hipnoze regresive într-o viață anterioară?
Vă las pe voi să dați răspunsul.
Adevărul nu este întotdeauna confortabil, însă el ne ajută, în orice situație, să renaștem și să revenim pe calea naturală oferită de Creator – calea împlinirii Voii Sale, adică respectarea Legii Lui.
Atunci când încălcăm legile pământești, putem plăti sau nu în această viață, în funcție de faptul dacă suntem prinși sau nu de cei împuterniciți să le aplice.
Atunci când încălcăm Legile lui Dumnezeu, vom da socoteală cu siguranță, fie în timpul vieții pământești, fie în cea din Cer. Desigur, putem evita acest lucru prin îndreptarea greșelilor. Depinde doar de noi.
Și aceasta este o certitudine.
Pentru a vă asigura o experiență de calitate folosim tehnologia cookie. Pentru o bună comunicare folosim datele cu caracter personal