Donează 3,5% din impozitul pe care-l datorezi statului, către Fundația Focul Sacru.
Fundația „Focul Sacru” a luat ființă în data de 03 martie 2011.
A fost fondată, potrivit actului constitutiv, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la Asociații și Fundații și cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Scopul Fundației „Focul Sacru” este „Renașterea spirituală a națiunii.”
Noi am ales să realizăm asta, în principal, prin promovarea educației de tip spiritual.
Iată și câteva obiective în această direcție: acreditarea și organizarea de cursuri de dezvoltare spirituală, organizarea de simpozioane naționale, participarea la evenimente spirituale, refacerea identității spirituale a neamului nostru, accesarea de fonduri europene pentru restaurare unor monumente istorice din zone cu o adâncă încărcătură energetică, spirituală etc