„Focul Sacru” nu promite miracole, ci adevăr, claritate, echilibru și putere interioară, cultivate pas cu pas.
Prin asimilarea cunoașterii spirituale „Focul Sacru”, vei putea declanșa în tine programele potențelor – virtuților divine care se găsesc în toate cele trei părți fundamentale ale ființei tale (trup, suflet, duh).
La acest curs, vei cunoaște, poate pentru prima oară, „omul energetic”, adică ți se vor prezenta, cât se poate de clar, părțile nevăzute, subtile, ale ființei tale.
Cursul are loc în zona online, pe platforma ZOOM – în condițiile în care se înscriu minimum 3 persoane – sau fizic, în săli de conferință – atunci când se formează un grup de minimum 10 persoane.
Participarea este deschisă tuturor celor care cred în existența lui Dumnezeu și simt chemarea către lumea spirituală, către așa-zisa „zonă a paranormalului”.
Nu ai nevoie de experiență anterioară – doar de dorința sinceră de a te cunoaște, a te descoperi pe tine însuți.
Vei da un mic test în care, prin anumite măsurători care privesc nivelul unor parametri energetici și informaționali pe care îi ai, vei avea o scurtă discuție cu persoana care coordonează din perspectiva spirituală Fundația „Focul Sacru”, apoi ți se va comunica dacă poți sau nu să urmezi acest curs.
Alte detalii poți afla dacă vei intra în acest Grup
Aici te poți înscrie (înscrierea este necesară pentru a putea participa la testul despre care am amintit mai sus).
Program: vineri, orele 18:00 – 20:00.
Platformă: Zoom (sau în sală, la cerere).
Contact: foculsacru2011@gmail.com
Website: www.foculsacru.ro
Ce vei învăța?
Să mergem mai departe pentru a afla. Clic aici.
Pentru a vă asigura o experiență de calitate folosim tehnologia cookie. Pentru o bună comunicare folosim datele cu caracter personal