Este o necesitate spirituală fundamentală, în procesul de Inițiere „Focul Sacru”, care alături de practicarea instruirii spirituale, a postului, a cugetării, a propovăduirii Iubirii (Iertării) și a vindecării hristice, asigură o evoluție spirituală sigură chiar dacă, ea este, de multe ori, destul de anevoioasă. Toate aceste necesități spirituale au fost practicate de Fiul Omului, la cel mai înalt nivel și El, ne-a arătat cât se poate de clar Calea zicând:                                                                            

„Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” 

Rugăciunea este una dintre modalitățile esențiale, de bază aș spune, prin care putem să refacem legătura cu duhul nostru și prin el să intrăm apoi în comuniune cu Ierarhiile de lumină, cu Duhul Fiicei Cerești, al Fiului Ceresc, al Mamei Cerești și al Tatălui Ceresc și, în final, cu… Unicul Creator a tuturor celor văzute și nevăzute, Chintesența a tot și a toate.

„Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipește de Dumnezeu și îl face un duh cu El” spunea Părintele Cleopa.

Ea este suportul energetic necesar și fundamental de care avem nevoie pentru exprimarea Calitățile Dumnezeiești. Rugăciunea este cea care face să înflorească Iubirea în noi și tot ea o întreține apoi. Este apa vie a grădinii noastre, a sufletului nostru.

Ca și Iubirea, pe care o susține și o înalță în același timp, rugăciunea are și ea treptele ei, după cum ne-au spus Sfinții Părinți, trepte pe care am să încerc să vi le prezint ținând cont de felul în care au fost analizate, la un moment dat, de către Părintele Cleopa. 

Rugăciunea trupului.

Este acea rugăciune pe care o facem cu gura, rostind-o încet sau mai tare, în funcție de împrejurări. Este prima treaptă a rugăciunii.

„Dar să știți că rugăciunea gurii, după învățătura Dumnezeiescului Părinte Grigore de Nissa, marele filosof și fratele marelui Vasile, este granița cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înțelegeți mai bine, ea este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Știi că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit!”

„Or, scara rugăciunii în urcușul ei nu are sfârșit. Rugăciunea, în creșterea ei, nu are margine, pentru că ea se unește cu Dumnezeu. Și precum Dumnezeu, fiind nemărginit în Sfințenie prin înălțimea însușirilor Sale, nu are sfârșit în bunătate și în Sfințenie, așa și rugăciunea, în creșterea ei duhovnicească, se înalță și margine nu are.” (Părintele Cleopa)

Trupul nostru se roagă prin intermediul gurii. Toate celulele, structurile, organele noastre se roagă de fapt, numai că noi nu le auzim.

În timpul practicării rugăciunii trupului începem să-L manifestăm din ce în ce mai mult pe Dumnezeu cu trupul, cu corpul eteric și cu corpul astral.

Însă, este, așa după cum spunea și Părintele Cleopa, doar prima treaptă a rugăciunii, treaptă începătoare, dar care în niciun caz nu trebuie sărită sau neglijată. 

Rugăciunea minții.                                                                                                      

A doua treaptă a rugăciunii este rugăciunea minții pe care începem să o practicăm după un anumit timp necesar însușirii rugăciunii trupului, a cugetării adânci asupra acesteia, conștientizarea și apoi manifestarea ei.

Pe nesimțite, rugăciunile folosite în timpul „rugăciunii gurii” se aşează în noi, încep să facă parte din ființa noastră. Rugăciunea, în general, începe să fie o parte componentă a ființei noastre și nu ne mai putem lipsi de ea.

De acum încolo ne vom ruga, prin urmare, cu mintea, practicând astfel o rugăciune superioară celei a trupului, adică „rugăciunea minții”.

Sfântul Apostol Pavel spunea: „Vreau mai bine să zici cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba”.

Această rugăciune va întări manifestarea lui Dumnezeu la nivelul trupului, al corpului eteric, al corpului astral și va declanșa manifestarea Lui din ce în ce mai mare în zona corpului mental.

Rugăciunea inimii.

Este cea de-a treia treaptă a rugăciunii.

Ca să înțelegem corect această treaptă a rugăciunii, trebuie să vedem întâi ce este de fapt „inima”, în această exprimare, pentru că în nici într-un caz nu este vorba numai de inima fizică a omului.

Această „inimă” reprezintă, așa după cum știm deja, partea de simțire sufletească a omului, ea   situându-se atât la nivelul naturii inferioare („inima zburdalnică”), cât și la nivelul naturii superioare și Divine.

Nu este ușor să practicăm această rugăciune și nu vom ajunge la ea decât numai după ce am așezat, am învățat și practicat cu râvnă cele două trepte de dinainte.

Sfântul Isac Sirianul spunea că „doar unu din zece mii” ajunge să poată practica această rugăciune.

„Când noi zicem o rugăciune cu limba și o înțelegem cu mintea și o simțim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mișcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârșită și se numește rugăciunea inimii”. (Părintele Cleopa)

În timpul acestei rugăciuni se întărește și mai mult manifestarea lui Dumnezeu în zona naturii inferioare, adică a celor patru „părți” componente ale ei: trupul (inima), corpul eteric (inima eterică), corpul astral (inima astrală), corpul mental (inima mentală).

Unul din textele acestei rugăciuni, binecunoscut și consacrat, de altfel, este… „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,  miluiește-mă pe mine!”.

Cu „inima” pot fi spuse toate celelalte rugăciuni cunoscute.

Rugăciunea de sine mișcătoare.

„De ce se cheamă așa? Când s-a întărit rugăciunea în inimă, adică „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, de la o vreme inima se roagă fără să zică limba cuvinte. Este ceea ce se spune la „Cântarea Cântărilor”, în Biblie: Eu dorm și inima mea veghează. Știi cum este atunci rugăciunea noastră? Așa cum ai întoarce un ceas și apoi el merge singur.” (Părintele Cleopa)

În această treaptă, ajungi la ceea ce spunea marele Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugați.” (I Tes. 5,17).

„Ni s-ar părea că Apostolul Pavel zice aici ceva mai presus de puterea noastră. „Cum să mă rog neîncetat? Dar eu mănânc. Mă pot ruga când mănânc? Dar eu vorbesc cu oamenii. Mă pot ruga?”

„Te poți, dacă vrei! Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie „de sine mișcătoare”, toată viața omului este o rugăciune. Orice lucrează pe Pământ, el tot timpul se roagă.” (Părintele Cleopa).

Această treaptă a rugăciunii cea de a patra, este cea care întărește și mai mult pe truditor în manifestarea lui Dumnezeu cu natura inferioară, dar și cu corpul solar. Este caracteristică oamenilor solari.

Cine reușește să înalțe rugăciunea sa până la acest nivel, iartă tot mai ușor și iubește în mod superior toate existențele Creației. Apar „mugurii” Iubirii superioare.

Acea persoană este deja angajată ferm pe calea credinței reale manifeste, este un om care a auzit chemarea Fiului lui Dumnezeu și pășește înainte, neabătut pe Calea Sa.

A ieșit din labirintul căutărilor spirituale. Este omul solar. 

Rugăciunea de sine văzătoare

Constituie treapta a cincea  a rugăciunii.

Iată ce spunea Părintele Cleopa despre această rugăciune:

„Când ajunge omul să fie înainte-văzător de Dumnezeu, el are această rugăciune numită „văzătoare”. Deci, se suie cu mintea așa de tare, că el vede aici unde suntem noi, câți demoni sunt – că sunt mulți – și câți Îngeri sunt. Pe toți îi vede. Și vede pe cel ce și-a curățit inima, vede și gândurile; gândurile ce le gândește fiecare. Atât de curată devine mintea lui, că îți spune ce gândești tu, ce gândește celălalt. La fiecare le știe gândurile.

Ai văzut la Mântuitorul: Știind gândurile cărturarilor și ale fariseilor, a zis: Ce gândiți rele în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice? Ridică-te și ia-ți patul tău și umblă? Sau a zice: iartă-ți-se păcatele? Se uita și vedea gândurile lor.

Deci, la măsura aceasta ajunge omul care are rugăciunea de sine văzătoare. Știe gândurile la toți care sunt de față. Vede duhurile rele, vede Îngerii și pe toți care se îngrijesc de mântuirea noastră aici”.

La acest nivel de manifestare a rugăciunii, omul intră într-o altă fază de evoluție proprie, pe care noi cei din Focul Sacru o numim faza universică, în care el îl manifestă plenar pe Dumnezeu cu natura inferioară, cu corpul solar și corpul universic.

Iubirea sa față de sine însuși, precum și față de existențele Creației, crește în manifestare, apar „fructele” încă necoapte ale Iubirii superioare.  

La acest nivel de manifestare apar, prin urmare, darurile Sfântului Duh, se trezesc unele Calitățile Dumnezeiești în omul respectiv, calități de care acesta are nevoie în acel moment, pentru a face Voia Sa.

Mai concret, el poate căpăta darul clarvederii, al claraudiţiei, poate „vedea” sau percepe aura celorlalte existențe, începe să le simtă      într-un alt plan decât cel obișnuit.

Rugăciunea în extaz sau în uimire

O altă treaptă a rugăciunii, a șasea, superioară celei anterioare este și această rugăciune despre care tot Părintele Cleopa spune:

„Dar este și altă treaptă de rugăciune mai înaltă, a șasea: Rugăciunea în extaz sau în uimire. Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpește cu mintea la cer, fața lui se face ca focul și mâinile și degetele lui ca făcliile de foc și nu mai este pe Pământ cu mintea, ci numai în cer”.

Este rugăciunea specifică corpului cosmic uman, practicată de oamenii aflați în faza de evoluție cosmică, rugăciune care constituie ultimul prag spre intrarea în comuniune a omului cu natura sa Divină.

În timpul ei, natura inferioară, precum și cea superioară, Îl vor manifesta plenar pe Dumnezeu și „fructele coapte” ale Iubirii superioare își vor face apariția.

Această stare poate fi atinsă extrem de greu, ea fiind specifică la putini oameni pe acest Pământ, aceștia fiind de regulă lucrătorii ai Iubirii, Inițiații, Marii Inițiați, Maeștrii spirituali, Preoții cu har, angajați total pe Calea Iubirii.

Rugăciunea cea duhovnicească

„Ultima rugăciune, mai înaltă decât cea în extaz, este: Rugăciunea cea duhovnicească. Aceasta nici nu se mai cheamă rugăciune. Ea, după toți dumnezeieștii Părinți, se cheamă vedere duhovnicească și Împărăție a Cerului.” (Părintele Cleopa)

La fel zice și Dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul:

„Deci, rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Aceasta este ceea ce a văzut marele Apostol Pavel: Știu pe un om oarecare, care acum paisprezece ani, s-a răpit până la al treilea cer și a auzit acolo cuvinte, care nu este cu putință omului a le grăi. În trup sau afară din trup, nu știu. Dumnezeu știe! El nu știa cum a fost. Că în rugăciunea aceasta duhovnicească mintea omului nu mai lucrează după a sa putere. Ci este luată de puterea Duhului Sfânt și-i dusă în slăvile cerești și nu mai poate cugeta ce vrea ea. Mintea omului este dusă la descoperiri mari în iad, în cer, unde vrea să-l ducă Duhul Sfânt. Și omul acesta este în mari descoperiri și când vine iar în așezarea lui, nu știe dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Apostolul Pavel. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, de care spune Dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că „de abia se învrednicește unul din neam în neam, de o descoperire ca aceasta”. Într-o generație abia dacă se găsește unul”. (Părintele Cleopa)

Această treaptă a rugăciunii, a șaptea, este cea mai înaltă și la ea extrem de putini oameni ajung. Este rugăciunea naturii Divine umane, cea care conferă apariția „fructelor coapte” ale Iubirii Divine la nivelul corpului Fiicei Cerești, al Fiului Ceresc și, în final, realizarea desăvârșirii, îndumnezeirii, prin cunoașterea și manifestarea Iubirii la nivelul corpului subtil al duhului (Iubirea Tatălui Ceresc și a Mamei Cerești) și al duhului însuși.

Ca și concluzii generale privitoare la această necesitate spirituală numită rugăciune, aș dori să scot în evidență câteva aspecte.

Rugăciunea, la fel ca Iubirea, a cărei slujitoare smerită este, se învață și are treptele ei de manifestare, trepte care trebuie să le străbatem cu multă Răbdare, multă abnegație inițiatică, fiecare constituind un prag spiritual peste care nu putem sări așa pur și simplu.

A practica cele șapte trepte ale rugăciunii ține de voința și strădania omului, dar reușita în manifestarea lor trebuie lăsată în Voia Sfântului Duh al lui Dumnezeu întrucât fără implicarea Lui în acest act de spiritualizare, acest lucru nu este posibil; orgoliul, egoul necontrolat al omului poate să-l ducă la pierzanie, dacă va proceda altfel.

Adică, procesul evolutiv nu trebuie în nici un caz forțat, nu trebuie să folosim tehnici sau cugetării speciale pentru aceasta, nu trebuie să ținem cont numai de voința noastră fără a o pune în acord cu Voia Sfântului Duh al lui Dumnezeu.

Dacă vom face aceasta, cu siguranță vom fi „sprijiniți” în incursiunea noastră de demoni și vom suporta consecințele infatuării noastre.

Există un moment important în acest proces al însușirii și practicării rugăciunii: acesta se desfășoară în momentul în care mintea, pentru a urca în „rugăciunea inimii”, deci pentru a ajunge la „inimă” (la suflet), trebuie să treacă de doi „vameși”: imaginația și rațiunea.

De multe ori rugăciunea omului se oprește la „vama” numită „imaginație” lăsându-se răpit de ea și pierzând astfel esența manifestării rugăciunii: intrarea în comunicare, în comuniune cu sufletul și duhul său.

Sfântul Nil Ascetul zice în Filocalie:

„Fericită este mintea aceea care a ajuns să se roage lui Hristos, fără imaginație, fără formă! Mintea Mântuitorului n-a avut imaginație”.

„Deci, în vremea rugăciunii n-ai voie să-ți închipui nimic. Nici imaginații sfinte, nici pe Hristos pe Sfânta Cruce, nici pe scaunul Judecății. Nimic. Că toate imaginațiile sunt afară de inimă și dacă rămâi să te închini la acestea, nu te închini lui Hristos.(Părintele Cleopa.

Iar Iisus spune:

„Tu, când te rogi, intră în cămara ta și încuie ușa ta și roagă-te Tatălui tău întru ascuns și Tatăl tău, Care vede cele întru ascuns, îți va răsplăti ție la arătare”.

Rugăciunea trebuie deci făcută în taină cu o interiorizare maximă și trebuie adresată direct lui Dumnezeu, fără a ne închipui sau vizualiza ceva în acel moment. Însă, aceasta nu ne oprește să conștientizăm că, spre exemplu, în momentul în care ne rugăm, se roagă împreună cu noi milioane de oameni pe acest Pământ. Aceasta nu este o imagine, ci o conștientizare a unității în rugăciune.

În ceea ce privește „vama rațiunii”, ei bine, dacă dorim să mutăm rugăciunea minții în „inimă”, trebuie să obținem acea stare de pace sufletească necesară astfel încât uneltirile demonice îndreptate cu predilecție, după cum bine știm, asupra minții noastre (asupra corpului mental) să nu aibă sorți de izbândă.

Știți doar că în timpul rugăciunii ne trec uneori prin minte tot felul de lucruri, cu vibrații joase, care câteodată ne opresc chiar din rugăciune. Ei bine, prin trudă, prin Răbdare și multă Credință putem trece și de acest „vameș” numit rațiune.

Numai atunci vom reuși să ne înălțăm rugăciunea în zona de manifestare superioară a sufletului nostru, numai atunci vom putea muta rugăciunea minții în inimă.

De asemenea, rugăciunea trebuie să fie cât mai scurtă, simplă fără tot felul de filozofii, care îngreunează mintea care nu poate trece astfel pragul „inimii”.

„Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El.”

Rugăciunea adevărată te înalță către manifestarea Iubirii necondiționate și te leagă în mod minunat, feeric, numai de Dumnezeu.

Doriți să pătrundeți în tainele Inițierii „Focul Sacru”?

Este necesar să faceți un prim pas. Participați la cursul online de dezvoltare spirituală: OMUL ENERGETIC. Este un curs introductiv, dar consistent. Detalii aici:  https://foculsacru.ro/cursuri-de-dezvoltare-spirituala/