1. Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. 6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție. 7. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. 8. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El. 9. Deci voi așa să vă rugați (Evanghelia după Matei cap.6).

Domnul Iisus Hristos a lăsat omenirii două rugăciuni sau, mai corect spus, în Noul Testament ni se fac cunoscute doar aceste două rugăciuni: Tatăl nostru şi Doamne ajută.

Iisus ne spune, așadar, foarte clar, cum trebuie să ne rugăm fără să facem din momentul rugăciunii un prilej de demonstrare a credinței noastre. Rugăciunea trebuie rostită în taină, în liniștea sufletului nostru, ea trebuie să fie simplă, adâncă în trăire şi nu trebuie să cerem prin ea vrute şi nevrute lui Dumnezeu pentru că El știe mai bine decât noi de ce avem nevoie.

Iisus ne indică de asemenea, foarte clar, şi cui trebuie să ne rugăm: Tatălui nostru care este în Ceruri.

Chiar şi în formă cunoscută astăzi, această rugăciune, într-o analiză spirituală dezvoltată, poate constitui un material complet, şi în același timp perfect, de Inițiere. Ea cuprinde de fapt toate Învățăturile necesare pentru susținerea evoluției noastre spirituale.

Iisus, în puține cuvinte, reușește să cuprindă prin această Sinteză Divină întreaga Arhistrategie Dumnezeiască privitoare la evoluția Terrei şi a existențelor ei, dându-ne încă odată măsura înaltei Sale Înțelepciuni Divine.

Sunt convins însă de faptul că acest text al rugăciunii „Tatăl nostru”, cunoscut din Sfânta Scriptură, nu redă exact vorbele lui Iisus, el cunoscând în diferite timpuri unele modificări de formă.

Aș vrea să înțelegeți corect cele afirmate mai înainte  şi să nu luați afirmația mea ca pe un atac la adresa Sfintei Scripturi sau a Bisericii.

Nu este vorba despre așa ceva. Spun numai că de la Dumnezeu în jos, în aceasta lume cel puțin, toate sunt perfectibile.

Adevărurile Învățăturii Iubirii le vom înțelege numai dacă le vom analiza privindu-le prin prisma Legii Iubirii, numai dacă le vom pătrunde cu sufletul şi duhul nostru.

O analiză exclusiv rațională a Sfintei Scripturi, a fost, este şi va fi întotdeauna alterată, datorită, în primul rând, a influenței pe care strategii întunecați, o au asupra mentalului nostru, influență care ne poate duce foarte ușor spre înțelegeri greșite.

Această rugăciune este, în mod cert, cea mai importantă dintre toate care există, acest lucru fiind reliefat de îndemnul cât se poate de clar al lui Iisus care a spus, fără echivoc:

„Iar când vă rugați nu spuneți multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultați. Deci, nu vă asemănați lor, că Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte de a cere voi de la EL. Așadar voi, așa să vă rugați”. (Matei 6.7-9).

Îndemnul Învățătorului este cât se poate de clar în ceea ce privește conținutul rugăciunilor pe care le adresăm Celui Unic. El ne spune să nu compunem şi să rostim rugăciuni complicate, pompoase, lungi şi fără de esență. Şi asta pentru că Dumnezeu știe de ce avem nevoie fără să-I spunem noi. Nu trebuie să-I dăm noi indicații ce să facă pentru a ne fi bine. Din acest punct de vedere, în realitate, rugăciunile pentru alții şi mai ales rugăciunile de slavă sunt mult mai folositoare ființei noastre.

Tatăl nostru care ești în Ceruri…

Cred că exprimarea originală, reală, a Domnului Iisus Hristos, a fost, de fapt, Dumnezeul nostru care ești în Ceruri.

Este vorba aici despre Unicul CreatorChintesența – a tot și a toate și Lui I se adresează de fapt Iisus, îndemnându-ne şi pe noi să conștientizăm asta şi să facem ls fel.

Din El, din Unicul Creator au izvorât Sfintele Entități Divine (a Tatălui Ceresc şi  a Mamei Cerești), reprezentante primordiale ale celor două Principii Fundamentale (masculin şi feminin) care se găsesc, într-o perfectă şi armonioasă egalitate, în Unicul Creator – Chintesența. Două Principii perfect egale, cu nimic superioare unul față de celălalt.

Prin urmare, Domnul Iisus Hristos nu putea să facă abstracție în această rugăciune fundamentală de existența, certă din punctul meu de vedere,  a Mamei Cerești.

Îmi este absolut imposibil să cred asta. Chiar dacă unii probabil se vor grăbi sa ma acuze de eretism. Nu au decât. În sfârșit, nu voi insista pe acest subiect întrucât nu este nici locul şi nici momentul să o fac. Așadar, voi trece mai departe.

Expresia  „Tatăl nostru”, ( Dumnezeul nostru ) a fost folosită de Iisus pentru stabilirea fără echivoc a originii noastre dumnezeiești şi pentru a reliefa în același timp gradul de intimitate care există, sau ar trebui să existe, între noi şi Părinții noștri Cerești.

Mai mult, Iisus a folosit această expresie şi ne îndeamnă şi pe noi să o folosim pentru conștientizarea gradului de rudenie pe care-l avem unii cu alții şi cu… El.

De acest aspect ne putem convinge doar atunci când reușim să intrăm în comuniune cu duhul, esența noastră, părticică din Unicul Creator – Chintesența.

Da, dragii mei, în momentele intrării în comuniune cu EL, ne reamintim cu bucurie un lucru minunat şi anume că suntem cu toții frați şi că suntem roadele aceluiași Unic Creator din a cărui Ființă facem parte.

Suntem copiii lui Dumnezeu, aflați la un anumit grad de elevare şi ocupând, după cum este şi normal, un anumit loc în Creație.

Expresia „care ești în Ceruri” relevă, de asemenea, existența lui Dumnezeu, omniprezența Sa în toate Cerurile, confirmă ipoteza existenței Cerurilor, în care-L întâlnim pe Unicul Creator în manifestări diferite, omniprezența Sa fiind evidentă şi de necontestat de către cei care cred în El.

De asemenea, ne precizează fără echivoc cui trebuie să ne rugăm, cui trebuie să-I adresăm rugăciunile noastre. Ne rugăm numai Lui şi nu slujitorilor Săi. Pe aceștia din urmă îi considerăm şi folosim întotdeauna drept mijlocitori ai rugăciunilor noastre.

Dumnezeu este reprezentat la cel mai înalt nivel al Său de către Tatăl Ceresc şi Mama Cerească, Fiul Ceresc şi Fiica Cerească şi nu în ultimul rând de Sfântul Duh ei bine doar acestor Sfinte Entități Divine ne închinăm, doar Lor adresăm rugăciunile noastre şi le aducem Slavă. Doar Lor ne închinăm.

Așadar, întotdeauna, ne raportăm numai la Ele în tot şi în toate. Celelalte entități componente ale Ierarhiilor de Lumină sunt mijlocitoare, slujitoare ale Familiei Divine şi dacă dorim să avem o relație normală cu ele nu ne închinăm lor, nu le slăvim, nu le cerem lor în mod direct ajutorul. Le rugăm doar să ne fie mijlocitoare şi atât.

Mulțumim întotdeauna doar lui Dumnezeu, Sfintelor Entități Divine care Îl alcătuiesc la cel mai înalt nivel și doar pe EL îl slăvim.

Sfințească-se Numele Tău.

Aici nu poate fi vorba despre o sfințire propriu-zisă a Numelui lui Dumnezeu de către noi sau altcineva realizată prin această rugăciune.

El are această Caracteristică Divină încă din timpul în care exista ,,numai Cuvântul şi Cuvântul era … Dumnezeu.

Aceste cuvinte ale rugăciunii ne ajută însă pe noi, creația Sa, la conștientizarea plenară a Sfințeniei Numelui Său, a perfecțiunii Sale și a manifestării acesteia în toate Cerurile.

Vie Împărăția Ta…

Înțelesul tainic al acestei expresii îl reprezintă dorința fierbinte a tuturor duhurilor benefice umane întrupate, trăitoare a acestei Planete, aflată încă sub acțiunea Legii răului destin (Legea Kharmei), de a trăi aici pe Pământ în Legea Iubirii. Toate aceste duhuri, prin această rugăciune, se roagă lui Dumnezeu pentru ca ființele în care sunt întrupate, să primească ajutorul necesar și să cunoască astfel Împărăția din ele.

Adică, să cunoască și să manifeste Iubirea Naturii lor Divine, aceasta fiind, de fapt, Împărăția binecuvântată de Dumnezeu a fiecărei ființe umane.

Facă-se Voia Ta precum în Cer așa şi pe pământ.

Facerea Voii lui Dumnezeu, a Unicului Creator-Chintesența, este esența evoluției spirituale, este esența misiunii avute de Domnul Hristos, atunci când S-a întrupat și a fost pentru o scurtă perioadă Om și Dumnezeu sub numele de Iisus Hristos.  

Această expresie, este esența Învățăturii Iubirii. Este, dacă vorbim de creștinism, filozofia de bază a tuturor Sfintelor Principii Creștine.

Această facere a Voii Sfântului Duh/Spirit, adică respectarea şi împlinirea Planului Său Divin, este important a se realiza, de fiecare duh în parte, atât în Ceruri (unde gradul de conștientizare a existenței lui Dumnezeu, a Unicului Creator, de către duhurilor libere este maxim şi în consecință ascultarea, normală şi firească), cât şi pe Terra, Planetă care trebuie să devină în timp o corespondentă fidelă a Lumii Cerurilor.

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi…

Hrana noastră este de fapt Iubirea pe care Dumnezeu o revarsă în mod egal asupra noastră.

Veți spune: dar atunci ce sunt toate celelalte alimente pe care le consumăm zilnic? Vă voi răspunde foarte scurt: tot Iubire, dar o „Iubire condensată”.

Iubirea este singura care ne poate hrăni duhurile, corpurile noastre subtile, trupurile, noastre, singura care ne poate înălța şi Iisus ne îndeamnă să o cerem zilnic lui Dumnezeu, nu pentru că El altfel nu ne-ar mai dărui-o, ci pur şi simplu pentru a ne ajuta să conștientizăm faptul că fără ea nu putem exista, fără ea nu suntem de fapt vii.

Şi ne iartă nouă greșelile noastre

Precum şi noi iertăm greșiților noștri…

Iertarea este o componentă de bază a Iubirii iar Dumnezeu are, după cum bine știm, potențe infinite de Iubire deci și de… Iertare.

Rezultă de aici că El deține capacități de Iubire și Iertare infinite.

Îmi este foarte greu atunci să cred că Dumnezeu ar putea să nu ierte ceva sau pe cineva, îmi este foarte greu să cred că ne-ar putea ierta condiționat.

Dacă noi, după cum clar ne spune în sfatul Său Divin,  Iisus, trebuie să ne iubim, deci să ne iertăm necondiționat, noi care cunoaștem și manifestăm Iubirea și Iertarea  atât de puțin, atunci cum poate Dumnezeu, care ne Iubește infinit, să ne Iubească, să ne ierte condiționat?

Dacă aș accepta asta, ar trebui să accept faptul că Unicul Creator își încalcă în această direcție propria Lege, adică Legea Iubirii.

Prin urmare, din aceste fraze, dacă au fost traduse corect din limba ebraică, nu putem în niciun caz trage concluzia că Dumnezeu ne iartă numai dacă şi noi iertăm la rândul nostru.

În realitate, El iartă instantaneu greșelile noastre, doar că, pentru ca noi să putem beneficia de efectele Iertării Sale, trebuie să facem cele cuvenite pentru a îndrepta răul făcut.

Numai atunci Iubirea Sa va putea fi recepționată şi integrată în ființa noastră în cantitatea necesară hranei duhului, corpurilor noastre subtile şi a trupului nostru, în cantitatea necesară curățării şi vindecării hristice, numai atunci vom putea beneficia de Iubirea Creatorului revărsată în fiecare clipă peste Creația Sa.

Şi în acest caz, ca şi în cazul cererii pâinii, cererea Iertării către Dumnezeu este tot pentru a ne ajuta să conștientizăm că EL este singurul care ne poate aduce Pacea în suflete prin Iertarea Sa Divină. În concluzie cred că Sfatul Divin al lui Iisus privitor la Iubire:

„Să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu pe voi așa şi voi să vă iubiți unii pe alții…” este perfect aplicabilă şi în cazul Iertării. Adică, mesajul lui Iisus prin aceste cuvinte este…

Iertați-vă unii pe alții așa după cum Dumnezeul vostru Cel din Ceruri vă iartă pe voi.

În ceea ce privește greselile săvârșite împotriva Sfântului Duh, „hula” care „nu va fi iertată”, aceste păcate sunt în general cele prin care este afectată grav evoluția spirituală a unui duh, sunt practic faptele care produc căderea, spectaculoasă aș spune, a acestuia, maleficizarea sa.

„De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.” (Mat.12:31).

Sunt greșeli prin care se încalcă grav Voia lui Dumnezeu, se produce îndepărtarea de Iubire a unei existențe. Consecința imediată este întotdeauna îmbrățișarea de către aceasta a urii. Această stare de lucruri se petrece de cele mai multe ori la nivelul naturii inferioare şi câteodată chiar și la nivelul celei superioare.

Ea are drept consecință maleficizarea corpurilor subtile inferioare şi superioare, înlesnindu-li-se demonilor, în acest fel, accesul către corpurile subtile divine.

Îl vor ataca dar fără nici un efect, întrucât nicio agresiune îndreptată împotriva naturii divine nu a avut, nu are şi nu va avea vreodată sorți de izbândă.

Această agresiune constituie un păcat săvârșit împotriva Sfântului Duh, întrucât în natura divină, se află duhul, părticică din Dumnezeu – Chintesența.

Este practic un atac viclean îndreptat împotriva Iubirii Divine care se manifestă în zona naturii divine.

Chiar dacă acest atac nu are niciun efect asupra acesteia, asupra Iubirii de la acest nivel, o greșeală de acest tip („hula împotriva Duhului Sfânt” spune Evanghelistul redând cuvintele lui Iisus) „nu le va fi iertată.” Ce înseamnă de fapt acest lucru?

Ca să putem înțelege corect aceasta trebuie să plecăm de la faptul că unul din efectele Iertării Divine este mântuirea.

Ce este mântuirea?

Este un ajutor pe care divinitatea îl acordă unui duh pe calea elevării sale constând în faptul că, în pofida faptului că existența în al cărui trup se află a comis multe greșeli, ea este totuși mântuită dacă Îl va recunoaște pe Dumnezeu chiar şi în ultima secundă a vieții sale terestre.

Mântuirea nu înseamnă însă neapărat o promovare a duhului respectiv într-un nivel superior celui din care a venit la trup (sunt cazuri, rare este drept, în care se întâmplă şi altfel: vezi pilda tâlharului de pe Cruce) ci, de cele mai multe ori, salvarea lui de la involuție, adică de la coborârea la un nivel inferior.

El va fi astfel primit la același nivel de la care a plecat la trup şi va trebui în viitoarea întrupare să răscumpere greșelile pe care le-a făcut.

Ei bine, în cazul păcatelor săvârșite împotriva Sfântului Duh, Iertarea Divină se produce, dar, în acest caz, nu va avea ca efect mântuirea.

Deci practic, „nu le va fi iertată” semnifică faptul că duhul care animă existența respectivă nu va beneficia de mântuire și va involua în momentul în care va părăsi acel trup, coborând mai jos față de nivelul de la care a venit la trup.

Deci, chiar şi păcatele săvârșite împotriva Sfântului Duh sunt iertate în realitate, numai că răscumpărarea lor se petrece mult mai greu, într-un timp mult mai lung, duhul involuând.

Şi nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăvește de cel rău.

Credeți că Dumnezeu ne poate duce în ispită?

Eu nu cred!

Ce părinte care își iubește cu adevărat copilul l-ar ispiti cu lucruri rele?

Nu, în mod cert Dumnezeu nu poate să facă rău.

Este drept că de-a lungul vieții noastre terestre suntem puși în fața multor examene şi încercări, dar întotdeauna suntem ispitiți de demoni care, conform Legii răului destin, acționează asupra noastră făcându-ne să plătim vechi greșeli prin suferință sau punându-ne la încercare credința. Cred că această frază a rugăciunii „Tatăl vostru”,  s-ar putea traduce astfel:

Ajută-ne, Doamne, să nu cădem în ispită greșind astfel în Fața Ta, a Creației Tale şi ține-l departe de noi pe cel rău, adică pe demon.

Din acest motiv varianta originală cred că a fost:

Şi nu ne lăsa să cădem în ispită, Ci ne mântuiește de cel rău.

Că a ta este Împărăția, puterea şi slava în veci. Amin!

Această frază vrea să justifice cererile de dinainte, vrea să întărească conștientizarea de către noi a omniprezenței, omniscienței şi omnipotenței lui Dumnezeu. Ne arată cine este cu adevărat Mântuirea noastră. Este, dacă vreți, recunoașterea smerită a unui adevăr incontestabil:

Dumnezeu este în tot şi în toate, iar noi, fără El, nimic suntem. Așa este și așa va fi!

Doriți să pătrundeți în tainele Inițierii „Focul Sacru”?

Este necesar să faceți un prim pas. Participați la cursul online de dezvoltare spirituală: OMUL ENERGETIC. Este un curs introductiv, dar consistent. Detalii aici:  https://foculsacru.ro/cursuri-de-dezvoltare-spirituala/