Intelepciunea

 

Înțelepciunea este o calitate dumnezeiască, obținută cu multă trudă, în urma unor lungi experiențe terestre și astrale acumulate de-a lungul timpurilor, de duhul și sufletul tău.

În dicţionarul explicativ al limbii române înţelepciunea este definită ca fiind o capacitate superioară de înţelegere şi de analiză a lucrurilor, caracterizată prin cumpătare, prudenţă, moderaţie determinată de experienţă, spirit de prevedere.

Am încercat să aflu cum defineau înţelepciunea unii dintre cei mai marii gânditori ai acestei Planete. Şi iată ce am găsit:

„Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta”. (Einstein).

„Înţelepciunea este partea supremă a fericirii.” (Sofocle).

„Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă.” (Socrate).

Toate definiţiile amintite sunt corecte şi cu certitudine la formularea lor a contribuit din plin şi decisiv chiar… înţelepciunea celor care le-au emis. În ceea ce mă priveşte cred că înţelepciunea este rodul multiplelor experienţe prin care o existenţă trece în timpul vieţii sale, o capacitate superioară de sinteză şi discernământ, o virtute divină prin care omul îşi manifestă asemănarea cu Dumnezeu.

Înţelepciunea nu trebuie confundată în nici un caz cu inteligenţa. Prima este superioară din toate punctele de vedere chiar dacă, într-un mod aparent neaşteptat, marea majoritate a oamenilor inteligenţi nu sunt de acord cu asta.

Avem trei tipuri de înţelepciune:

  • înţelepciunea inferioară care este dată de manifestarea înţelepciunii naturii inferioare umane;
  • înţelepciunea superioară care este dată de manifestarea înţelepciunii naturii superioare umane;
  • înţelepciunea divină, care este dată de manifestarea înţelepciunii naturii divine umane.

Mărimea manifestării înţelepciunii la nivelul naturii inferioare, superioare sau divine este direct proporţională cu manifestarea credinţei în Dumnezeu dar şi a celorlalte virtuţi divine, cu gradul de elevare spirituală a fiinţei respective.

Ioan

De vreţi să mergeţi pe calea Iniţierii spirituale, accesaţi..

http://foculsacru.ro/despre-noi/