Despre sufletele pereche…

 

Sufletele pereche, așa cum ne sunt ele prezentate în tot felul de scrieri, care de care mai romanțate, mai idilice, cu pretenții de adevăruri spirituale absolute, nu există.

În esență suntem, cu siguranță, unici și dat fiind faptul că duhul nostru este androgen, adică are implementate în el, în mod fundamental, cele două principii primordiale, masculin și feminin, singura noastră pereche, din punct de vedere spiritual, suntem de fapt... noi înșine.

Este foarte adevărat că pot exista situații în care două duhuri să se întâlnească în mai multe existențe terestre, în diferite ipostaze, având tot felul de experiențe împreună (iubit-iubită, soț-soție, mamă-fiu, tată-fiică, prieten-prieten etc.), dar ele nu pot fi, în niciun caz, duhuri pereche.

Pot constitui perechi doar existențele cu trup material. Cele fără trup nu pot constitui o pereche. Și asta deoarece, în această stare, caracterul lor androgen se manifestă plenar, adică duhurile își exprimă în egală măsură cele două principii: feminin și masculin.
Când sunt la trup ele își manifestă, în mod normal, preponderent, caracterul existenței pe care o animă, existență ce poate fi de gen masculin sau feminin.

Un sistem viu (mineral, vegetal, animal sau uman) poate avea una sau mai multe perechi lumești în acea existență terestră, dar esența sa o singură pereche (cerească): ea însăși.

Ioan

*

Iată ce spune despre acest subiect controversat Pr. Dan Popovici, la Schitul „Învierea Sf. Lazăr”:

„Să reţineţi că una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea. Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumătatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi caută să pună pe piedestalul pe care stătuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită.

Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relaţia mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, simt adevărul celor spuse de Mântuitor:

„Împăraţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mângaiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.

Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună.

Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celalalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezămăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit.

Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte acelaşi gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că există o jumătate cu care poţi să formezi un întreg.

Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastră de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât în El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu.

Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială... Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea.

Mulţi sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe „jumătatea”.

Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoţesc cu ei, sperând să-i schimbe.

Când iubeşti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte şi mai departe rămâne lupta lui cu el înşuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tău, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău.

Părintele Ghelasie de la Frăsinei spunea că nu contează atât duhovnicul, cât râvna ucenicului. Duhovnicul poate să fie un om sfânt, dar dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta rămâne tot neâncolţită. Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijeşti, să fii grădinarul propriei tale vieţi.

Problema nu e să-i schimbi pe alţii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru.

Şcoala Focul Sacru

De vreţi să mergeţi pe calea Iniţierii spirituale, accesaţi..

http://foculsacru.ro/despre-noi/