Omul, este o ființă pământeană superioară. Este cea mai complexă și completă creație a Unicului Creator. Este o existență vie care, pe lângă trup (pe lângă ceea ce se vede), mai are și o parte energetică și informațională subtilă, cunoscută până în prezent extrem de puțin. Despre ea veți afla mai multe pe parcursul Inițierii la porțile căreia tocmai ați bătut: Inițierea „Focul Sacru”.

Inițierea „Focul Sacru” este o cale inițiatică autohtonă, are la baza Învățătura Iubirii, iar rădăcinile ei se află în vechea inițiere spirituală din Carpați, Inițierea zalmoxiană.

În Școala „Focul Sacru”, Inițierea cu același  nume se desfășoară pe parcursul a trei trepte de Inițiere, sau etape de dezvoltare spirituală, timp în care discipolul își construiește încet, cu multă migală și trudă inițiatică, viitorul edificiu spiritual care îl va ajuta să ajungă la mult dorita iluminare sau îndumnezeire.

În prima etapă  construiește „fundația” necesară, în cea de a doua ridică „zidurile”, iar în ultima așază „acoperișul”. Apoi, face „finisajele” finale.

Inițierea „Focul Sacru” este însușită de către discipolii Școlii cu același nume prin consacrare.

Urmăriți acest video pentru o mai bună edificare: