Credinţă şi strădanie

 

Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină și în mijlocul ei a apărut Dumnezeu.

I-a cerut omului să facă o muncă pentru El și i-a arătat, în acest scop, o stâncă mare ce străjuia în fața colibei acestuia.

I-a explicat, că va trebui să împingă acea stâncă uriașă zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut începând chiar cu apariția primilor zori ai dimineții, ce a urmat acestei întâmplări nocturne.

Mulți ani a muncit apoi din greu, acel om, din zori până la asfintit. Zi de zi a împins în ea din toate puterile proptindu-și umerii de suprafața ei masivă și rece. Dar ea era de neclintit.

În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba. Încet, încet își pierdea credința...

Tocmai cănd bărbatul era mai descurajat, „adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile tot mai pline de pesimism ale acestuia, zicându-i:

-De atâta timp împingi în stânca aia și ea nici nu s-a clintit. Are vreun rost toată munca asta? Nu vezi că nu ai realizat nimic? Nu vezi că-ți pierzi timpul de pomană?

Omul, împovorat de efortul depus și de sentimentul inutilității strădaniei lui, a început să creadă că sarcina lui este imposibil de realizat și că toata munca lui va fi, în final, un eșec. Acestă gând l-a deprimat și descurajat profund.

Intuind deznădejdea sa, „adversarul” i-a spus la un moment dat, atunci când a simțit că este momentul cel mai favorabil:

-De ce te distrugi singur muncind total aiurea, irosindu-ți energiile pentru ceva irealizabil? Petrece-ți timpul lenevind, odihnește-te, fă doar un efort minim și acela atunci când mănânci și... cu siguranță, te vei simti mai bine. Distrează-te, plonjează în plăcerile acestei lumi și vei fi fericit.

Bărbatul, ostenit și împovorat de propriile gânduri, s-a hotărât atunci să facă întocmai după cum îi spunea „ispititorul”, dar înainte de asta, împins de ceva din adâncul sufletului său, a decis să se mai roage odată și să-I spună totuși păsul său... lui Dumnezeu.

S-a așezat deci în genunchi lângă stânca în care împinsese atâția ani și a început a se ruga.

-Doamne, a spus el la un moment dat, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi zilnic toate puterile să pot face ceea ce mi-ai cerut. Acum însă, după atâta timp, constat că nu am reușit să mișc stânca asta nici măcar cu jumatate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?

Dumnezeu, l-a privit cu blândețe și i-a răspuns cu glas domol:

-Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că misiunea ta va fi să împingi cu toate puterile în această stâncă, ceea ce ai și făcut de fapt. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști din loc. Sarcina ta a fost doar să împingi în ea. Și acum, vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar, oare chiar asta este realitatea? Privește bine la tine...
Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele tău este vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitațile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să fie. Adevarat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta, misiunea ta, a fost să-Mi dai ascultare și să împingi în ea, pentru ca astfel să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea.
Ceea ce ai și făcut.

Acum Eu, prietene, voi muta stânca.

„Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El”.  Arsenie Boca

Şcoala Focul Sacru

De vreţi să mergeţi pe calea Iniţierii spirituale, accesaţi..

http://foculsacru.ro/despre-noi/