Sunati la: 0040-743 033 867 Email: office@foculsacru.ro
logo_pad_white
×

Donații și cotizații Fundația Focul Sacru

Fundația Focul Sacru

CIF 28181098

BANCA TRANSILVANIA

RO94BTRLRONCRT0351175601- pentru Lei

RO44BTRLEURCRT0351175601 - pentru Euro

COD SWIFT: BTRLRO22

Focu Sacru


Articole

Nature

Iubirea de cuplu 2019-01-30 23:54:17

Iubirea, cunoscută și manifestată de un bărbat și o femeie, aflați într-o relație de cuplu și având grade de elevare apropiate (atunci când cei doi sunt incompatibili în această privință, esențială, lucrurile sunt mai complicate), poate fi împărțită în trei mari categorii, caracterizate astfel:

Inferioară, pătimașă, plină de zbucium, neîncredere și neliniște, mereu presărată cu gelozii și nu de puține ori cu infidelități. Într-un cuplu de acest fel există multe certuri, iertate greu (mai mereu incomplet), urmate adesea de împăcări de circumstanță și multe compromisuri. Într-o astfel de relație, există, de asemenea, condiționări de tot felul, despărțiri frecvente, temporare sau  definitive. Acest cuplu trăiește cunoscând și manifestând Iubirea naturii lor inferioare.

Superioară, calmă, liniștită, statornică, plină de încredere, presărată cu certuri mărunte, cu greșeli, mai mici sau mai mari, iertate însă de fiecare dată cu ușurință. Într-un astfel de cuplu, există, în general, condiționări rare și, atunci, de esență. Rareori relația lor este presărată cu mici compromisuri. Despărțirile în acest caz sunt foarte rare și acelea, în general, de scurtă durată, ele căpătând un caracter definitiv numai în situații cu totul și cu totul speciale. Acest cuplu trăiește cunoscând și manifestând Iubirea naturii lor superioare.

Divină, desăvârșită, relația celor doi emanând în jur pace, armonie și miros de veșnicie. Ei reușesc să cunoască împreună Fericirile Pământului dar și ale Cerului. Au mereu în priviri bucuria de a trăi fiecare clipă cu nesaț și de a fi în Viață. Se iubesc reciproc în mod necondiționat, fără să ceară nimic în schimb; își acordă reciproc libertate deplină și sunt mereu împreună chiar dacă fizic sunt, câteodată, departe unul de celălalt. Toate acestea nu sunt altceva decât urmarea conștientizării apartenenței lor la Dumnezeu și la Iubirea Lui, a conștientizării propriei lor îndumnezeiri. Acest cuplu va cunoaște și va manifesta Iubirea naturii lor divine.

În acest moment, pe Pământ, marea majoritate a cuplurilor se pot regăsi în prima categorie, o minoritate în cea de a doua și extrem de puține în cea de a treia.

Ne place sau nu, acesta este adevărul.

Ioan